Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat luni intr-o conferinta de presa ca in acest moment are loc perchezitionarea biroului presedintelui CCA, Gheorghe Constantin. "Procurorii au cerut acte referitoare la Comisia de Arbitri", a mai spus Sandu.
"Nu este o situatie placuta pentru FRF. De mult timp am ridicat aceste probleme, le-am adus in atentia organelor de cercetare, adica incercarea de a obtine rezultate nemeritate prin alte metode decat cele sportive", a mai spus Mircea Sandu.
Mircea Sandu a mai spus ca este sigur ca acum vor aparea acuzatii si la adresa lui: "Acum sigur vor aparea speculatii. Am castigat si voi castiga toate procesele pentru calomnie, am fost acuzat ca am dat foloase necuvenite."
Presedintele FRF a infirmat zvonurile potrivit carora arbitrii Nica, Bogaciu si Savaniu ar fi fost retinuti. Sandu a mai spus ca nici presedintele CCA, Gheorghe Constantin, nu este retinut, precizand ca acesta este in birou acum si prezinta actele solicitate de procurorii DNA.
"Ma asteptam de mai mult timp sa se intample asa ceva. S-a intamplat in Italia, Polonia, Serbia. V-am spus ca se va ajunge si la noi cu astfel de lucruri. Nu este o imagine favorabila pentru arbitrajul romanesc", a mai spus Sandu.
"Contabilitatea, sumele de de transfer sunt mari probleme. Vor fi arestari si pe linia caselor de pariuri. La un meci din etapa asta am primit informatii ca un meci se va termina cu minim trei goluri diferenta si asa a fost. Sunt oameni care se imbogatesc de pe urma caselor de pariuri!"
Sandu a vorbit si despre probleme de arbitraj: "Kovacs nu a dat un penalty clar, nu a eliminat un jucator de la CFR, a arbitrat prost! L-am sunat pe domnul Constantin. Totusi, am avut 48 de meciuri cu arbitraje bune. La Medias cu Dinamo a fost ceva aproape strigator la cer! Au fost trei arbitri in aceasta etapa care nu a