Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNIPMM: România nu ar suporta creşterea salariului minim

Publicat in Romania Libera, marți 19 octombrie 2010 ·

Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii (CNIMPP), a declarat marţi că nu se impune nici o creştere a salariului minim pe economie în situaţia actuală de criză, întrucât acest lucru ar duce la falimentul a cel puţin încă 50.000 de firme, informează Mediafax.

Nicolescu a spus, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii, că o eventuală majorare a salariului minim ar duce, pe lângă falimentarea a cel puţin 50.000 de firme, şi la creşterea numărului de şomeri, pierderea unor produse şi servicii şi micşorarea Produsului Intern Brut.

"O mărire a salariului minim în prezent, în condiţiile în care se menţine legislaţia actuală, nu este suportabilă de către economia naţională. Sindicatele care cer această majorare nu au nici cinci la sută membri din domeniul privat, ele reprezintă salariaţii din domeniul public, sănătate, educaţie, companiile de stat, unde nu sunt asemenea salarii", a subliniat Nicolescu.

"Nu considerăm necesar să se majoreze niciun fel de salariu minim, pentru că firmele care îşi permit plătesc mai bine, firmele care au performanţă nu rămân pe salariul minim, pentru că au nevoie de oameni buni şi oamenii buni nu se ţin pe salariul minim. Cele care au salariu minim sunt cele care sunt la nivelul supravieţuirii, care nu pot da mai mult, iar aceste firme pe care noi le obligăm să dea mai mult nu au de unde şi vor da faliment, şi nu câştigăm nimic, vom îngroşa rândul şomerilor, vom mai pierde nişte categorii de produse şi servicii, va scădea PIB-ul, deci nu avem efecte pozitive", a explicat Nicolescu.

În opinia lui Nicolescu, în condiţii de criză nu se impune aşa ceva, despre majorarea salariului minim putându-se discuta după ce ţara va ieşi din criză, peste un an de zile.

"Orice majorare de salariu trebuie corelată cu creşterea productivităţii muncii, iar productivitatea m

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum o ora
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

Gropi comune în Gaza: Consiliul de Securitate al ONU solicită o anchetă independentă „imediată”

HotNews acum 2 ore
onsiliul de Securitate al ONU a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a unor gropi comune în care au fost îngropate "sute" de persoane, scrie AFP. Un tanc al armatei israeliene intră în or

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 11 mai 2024?

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Mochie. Acesta a fost în zilele împăratului Diocleţian şi ale lui Laodichie, proconsulul Europei. Şi era preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu celei din Amfipol. Pări

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 2 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Berlinul vrea să ”preia comanda” şi să cântărească mai mult în securitatea Europei. Germania cumpără de la SUA trei sisteme HIMARS pentru Ucraina

News.ro acum 9 ore
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius a anunţat într-o vizită oficială în Statele Unite, achiziţionarea de la americani a trei lansatoare de rachete care să fie trimise Ucrainei şi voinţa Berlinului de a cântări mai mult în securitatea Europe

SUA consideră că Israelul ar fi încălcat dreptul umanitar în Fâşia Gaza folosind arme americane, dar nu suspendă livrarea acestora

Mediafax acum o ora
Este posibil ca Israelul să fi folosit arme fabricate în SUA în moduri care încalcă dreptul internaţional umanitar, potrivit unui raport al Departamentului de Stat. Raportul declasificat al Departamentului de Stat nu acuză în mod oficial armata isra

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 16 minute
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 13 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

Începe examenul pentru admiterea în magistratură. Sute de candidați concurează pentru 74 de posturi de judecător și 42 de procuror

Ziare.com acum o ora
Un număr de 238 de candidaţi susţin, sâmbătă şi duminică, proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice în cadrul concursului de admitere în magistratură. Ei concurează pentru 75 de posturi de judecător şi 42 de posturi de procuror. Potrivit C

Vremea

București
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°