Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Octavian Bellu, după Londra 2012: Mă bucur că Sandra şi Cătălina au fost în echipă. Altfel, rezultatele erau mai rele

Publicat in Gandul, marți 14 august 2012 ·

Antrenorul echipei olimpice de gimnastică a României, Octavian Bellu, a declarat, marţi, că se bucură că din lotul participant la JO au făcut parte şi veteranele Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa, pentru că altfel rezultatele ar fi fost mult mai slabe.

"Nu pot spune că sunt mulţumit, pentru că şi noi ne făcusem un plan realist. Putem spune că se putea mai mult, dar trebuie să fim conştienţi de faptul că s-ar fi putut să luăm şi mai puţine. A fost o competiţie extraordinar de dură. Mă bucur că cele două veterane au fost în echipă, pentru că altfel ar fi fost mult mai rău şi chiar public, de fiecare dată, am dorit să le mulţumesc, pentru că fără Sandra şi Cătălina, probabil că echipa României ar fi suferit foarte mult. Per total, gimnastica şi-a făcut datoria, a luat 33 la sută din medaliile delegaţiei şi rămâne ca celelalte detalii să fie discutate cu cele care îşi vor continua activitatea", a spus Bellu, care a participat la o ceremonie de premiere la sediul MAI.

Octavian Bellu consideră că participarea Larisei Iordache în concursul olimpic a reprezentat un miracol, după ce sportiva suferise o inflamaţie puternică în talpă. "La gimnastică dacă vrei mai mult, trebuie să nu ratezi sau să fii într-o stare de sănătate perfectă. Ce s-a întâmplat cu Larisa, a fost un miracol că a putut concura la echipe. Cu ea într-o stare la fel de bună ca cea de la Europene, lucrurile ar fi stat altfel şi am fi numărat mai multe medalii, dar asta a fost competiţia, o competiţie paradoxală. Durerile de la picior ale Larisei au fost vizibile doar acolo cu toate că sunt convins că o durea cu mult înainte şi a dorit să prindă Olimpiada. Nu a avut maturitatea pe care ar fi trebuit să o aibă şi găseam soluţii de la prima durere apărută. Fetele au avut tot ce şi-au dorit şi nu aş căuta cauzele decât în imposibilitatea de a-şi arăta valoarea la momentul concursului", a adăugat Be

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 28 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 6 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 9 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°