Cel puţin 15 persoane au fost ucise miercuri, în operaţiunea poliţiei care a început să disperseze participanţii la cele două acţiuni de ocupare, la Cairo, susţinători ai fostului preşedinte islamist destituit Mohamed Morsi, transmite Mediafax.
Un jurnalist AFP a putut să numere 15 cadavre aliniate într-o morgă improvizată, în Piaţa Rabaa al-Adawiya, pe care manifestanţi o ocupă de peste o lună, reclamând reinstalarea în funcţie a lui Morsi, destituit şi arestat de armată pe 3 iulie, relatează AFP.
Pe de altă parte, Ministerul egiptean de Interne a anunţat că în operaţiune au fost ucişi cel puţin doi poliţişti.
Concomitent, mişcarea Fraţii Musulmani, din care provine Morsi, i-a îndemnat pe susţinătorii fostului şef de stat islamist să iasă în stradă.