Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: S-au pus în vânzare brazii de Crăciun

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 decembrie 2010 ·

Băimărenii preferă să cumpere, de sărbători, brazi de import, chiar dacă aceştia sunt mai scumpi. Săptămâna viitoare, piaţa „Izvoare“ va fi invadată de comercianţii de brazi. Deocamdată, băimărenii pot cumpăra doar brazi autohtoni, de la Direcţia Silvică Baia Mare.

Singurii brazi care se pot cumpăra deocamdată în Baia Mare sunt cei scoşi la vânzare de către Direcţia Silvică. Brazii pot fi achiziţionaţi de la pepiniera direcţiei, de pe Valea Borcutului, la preţuri cuprinse între 10 şi 30 de lei, în funcţie de înălţime. „Am recoltat deja din pădure 100 de molizi şi 30 de brazi, care măsoară între 0,70 şi 3 metri. Ce depăşeşte înălţimea de trei metri se consideră comandă specială şi se plăteşte cu 10 lei metrul liniar“, a declarat Mihai Shaerly, directorul Direcţiei Silvice Baia Mare.

Băimărenii preferă brazii din import

Potrivit lu Shaerly, brazii autohtoni nu au mare trecere la băimăreni. Anul acesta, cota de brazi care pot fi recoltaţi din pădurile de stat este de 2.860 de copaci, faţă de anul trecut, când cota a fost de 4.000. „Nu ne grăbim să-i tăiem din pădure, pentru că anul trecut s-au vândut doar 1.200 de brazi. Băimărenii preferă brazii de import, care sunt mult mai aspectuoşi. Sunt cultivaţi special pentru a fi vânduţi în perioada sărbătorilor de iarnă“, a subliniat Shaerly. La fel spun şi importatorii din Maramureş, care au adus deja brazi din Austria. „De trei ani aduc brazi din Austria şi aceştia trec ca pâinea caldă. Din 4 decembrie, de când i-am adus, am vândut deja 300 de bucăţi, en-gros“, a spus Alexandru Pop, administratorul unei firme importatoare de brazi din localitatea Seini. „Preţurile se calculează în funcţie de înălţime – de la 0,60 metri, în cazul brazilor în ghiveci, şi până la 4 metri. La acestea, se adaugă şi comisionul perceput de societăţile care achiziţionează brazii“, a mai spus Pop.

Brazii de import pot fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 35 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 49 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum o ora
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Bătaie generală în Vama Veche. Mai mulți tineri s-au încăierat în stațiunea aglomerată VIDEO

Ziare.com acum o ora
O bătaie în care au fost implicaţi mai mulţi tineri a avut loc în Vama Veche, iar imaginile au apărut pe o reţea de socializare. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru identificarea persoanelor care au luat parte la acest scandal. Reprezent

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°