Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Breaza, favorită la promovare

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 11 iunie 2009 ·

La sfârşitul săptămânii trecute s-a încheiat campionatul eşalonului trei al fotbalului românesc. Se cunosc cele şase formaţii promovate direct de pe primul loc: CSM Rm. Sărat, Steaua II Bucureşti, Victoria Brăneşti, Gaz Metan Craiova, Fortuna Covaci şi FC Baia Mare (în ordinea seriilor în care au evoluat). Formaţiile clasate pe locul secund vor susţine meciuri de baraj pe două serii, care vor desemna încă două echipe în Liga a II-a: în seria de la Buzău vor evolua echipele din primele trei serii - Oţelul II Galaţi, CS Ovidiu şi Tricolorul Breaza, iar în cea de la Hunedoara, echipele din următoarele trei serii - FC Caracal, CS Ineu şi Silvania Şimleul Silvaniei.

Unirea, pe primul loc

În seria a III-a au evoluat cinci formaţii braşovene. Dintre acestea, FC Săcele s-a retras la finalul turului, când se afla pe locul 12, iar FC Royal Ghimbav, cu cea mai modestă evoluţie din ultimele sezoane, nu a rezistat ritmului şi a retrogradat. Cea mai constantă formaţie braşoveană s-a dovedit a fi Unirea Tărlungeni, care a avut un retur superior primei părţi a campionatului. Formaţia predeleană, preluată de antrenorul Adrian Furnică, a făcut un salt de şapte locuri în acest retur, fiind, cu câteva etape înainte de încheierea campionatului, salvată de la retrogradare. Formaţia Victoria Bod, în retur, nu şi-a mai găsit identitatea, coborând vertiginos de pe locul 8, la terminarea turului, până pe locul 14. S-a tot vehiculat transferul echipei la Râşnov (unde, de altfel, a disputat şi partidele din acest sezon), însă echipa a devenit a nimănui, jucătorii fiind lăsaţi de izbelişte.

Într-un clasament inter-braşovean, pe primul loc a terminat Unirea, care a devansat formaţiile din Predeal şi Ghimbav. Unirea a suferit o singură înfrângere, la Ghimbav (de altfel, singura victorie a Ghimbavului). Tot câte o înfrângere au suferit predelenii (în prima etapă, la FC Săcele) şi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 30 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°