Clujeanul Ştefan Roman s-a întors pentru câteva zile în oraşul natal cu sute de fotografii din cea mai recentă excursie. Tânărul, care din luna martie lucrează pentru un proiect de ajutor de urgenţă în Congo, a vizitat pe două roţi, timp de 21 de zile, una dintre cele mai sărace ţări din lume - Burundi.
Pentru tânărul Ştefan Roman vacanţa care s-a terminat în urmă cu câteva săptămâni a însemnat peste o mie de kilometri făcuţi cu bicicleta prin Burundi, una dintre cele mai dens populate ţări din Africa Centrală.
Turul l-a făcut în ţara vecină cu Republica Democrată Congo, unde Ştefan lucrează de opt luni. Spune că i-a luat câteva zile să se obişnuiască ca tot la câteva zeci de secunde să salute pe cineva.
Primul alb pentru copiii din Burundi
Pentru a trăi cu adevărat experienţa rurală din ţara africană, clujeanul a evitat cele patru sau cinci oraşe care au curent electric şi a mers mai mult pe drumuri izolate. Spune că a fost impresionat de hărnicia burundezilor, care lucrau orice bucată de pământ. Pentru mulţi dintre copiii localnicilor, care nu au plecat niciodată din satul natal, Ştefan a fost primul alb pe care l-au văzut. Pentru majoritatea localnicilor, el a fost primul turist care a venit cu bicicleta să le vadă ţara.
Prietenul tuturor
Ieri seară, Ştefan Roman le-a prezentat o proiecţie a fotografiilor făcute în Burundi colegilor din Clubul de Cicloturism „Napoca”. Sala Europa a Casei de Cultură a Studenţilor, a fost, ieri, aproape plină, cei prezenţi ascultându-l pe Ştefan povestind despre cum nu a fost aproape niciodată singur în cele 21 de zile petrecute în Burundi.
„Permanent m-am simţit ca într-un mare sat. Tot la 30 de secunde salutam pe cineva. M-a surprins reacţia copiilor, care se ascundeau de «muzumbu»”, cum spune Ştefan că africanii îi numesc pe albi.
Copiii ieşeau doar după câteva minute, când vedeau c