Au un duşman comun, Statele Unite ale Americii, şi un mijloc de şantaj, preţul petrolului, cu care îşi pot consolida poziţia în lume. În rest, e greu de înşirat ce l-ar putea lega pe preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejead, şeful unui stat musulman fundamentalist, de Hugo Chavez, preşedintele reînscăunat al Venzuelei, marxist, şi ca atare materialist laic. Şi totuşi, vizita preşedintelui iranian la Caracas s-a încheiat cu fierbinţi declaraţii de prietenie; Chavez a spus că vede în omologul său "un luptător pentru cauzele drepte, un revoluţionar şi un frate". În întîlnirea lor, "fraţii" au ajuns la concluzia că pe piaţa mondială a petrolului se găseşte un surplus de marfă şi că este cazul ca organizaţia mondială a producătorilor de petrol să-şi reducă producţia pentru a opri căderea preţurilor. Venezuela susţine Iranul, în dorinţa sa de a deveni o putere nucleară.

Cu cîteva zile în urmă, la instalarea sa oficială în cel de-al doilea mandat, Chavez a anunţat că va naţionaliza "întreg sectorul de energie şi electricitate, comunicaţiile, totul, absolut totul". Prin "absolut totul" se înţelege că vor fi preluate rafinăriile deţinute de firmele americane Chevron, Conoco Phillips, Exxon Mobil, Statoil şi BP. "Dacă vrea cineva să rămînă ca partener, uşa e deschisă, iar dacă nu vrea să rămînă ca partener minoritar, să ne dea terenul petrolifer şi la revedere." Un oficial venezuelean a recunoscut că acest "la revedere" poate fi extrem de costisitor şi că s-ar putea să se traducă în amenzi de sute de milioane de dolari. Nu e o perspectivă care să-l înspăimînte pe continuatorul revoluţiei bolivariene, devenit marxist: nimeni nu-i poate pune sechestru pe ţară dacă nu achită amenzile datorate unor imperialişti. În acest context se poate pune întrebarea dacă opoziţia a avut o viziune corectă asupra viitorului cînd a boicotat alegerile: Chavez are susţinerea integrală