Am câştigat ruşinos un amical cu San Marino şi i-am pierdut pe Mutu şi pe Tamaş din rândurile "tricolorilor". Acesta este bilanţul întâlnirii de verificare de la Serravalle, un meci care nu anunţa mai nimic şi care devenise important doar prin prisma faptului că cea mai slabă echipă din lume (locul 203 în clasamentul FIFA) devenise substitut pentru reprezentativa Argentinei.
Pe scurt, faptele sunt acestea: luni seară, după ce toată delegaţia a primit liber o oră şi jumătate pentru a merge la un mall, Mutu şi Tamaş au revenit la hotelul din Rimini, au luat masa alături de "tricolori", pentru ca imediat s-o şteargă din nou în oraş. Ca să evite controlul de la ieşire, unde se aflau "secunzii" lui Victor Piţurcă, cei doi au părăsit hotelul pe la subsol! Mutu şi Tamaş au băut mai multe sticle de vin în staţiunea italiană, după care au revenit în cantonament la puţin timp după ce le-a fost sesizată dispariţia, în jurul orei 1 noaptea.
Selecţionerul a aflat însă abia a doua zi de eveniment, moment în care s-a enervat cumplit, dorind să-i excludă imediat pe cei doi. Până la urmă, a aşteptat conferinţa de presă de după victoria chinuită cu San Marino, 1-0, gol Herea în minutul 72.
"S-a întâmplat un eveniment mai neplăcut. Cei doi au părăsit cantonamentul luni seară. Unde au fost, ce au făcut e mai puţin important, însă decizia este în momentul de faţă că nu vor mai fi convocaţi la echipa naţională. Sunt eliminaţi definitiv! Regulile sunt stricte la mine, ar fi trebuit să ştie asta. Îmi pare rău, am pierdut doi jucători valoroşi, dar naţionala nu stă în ei. Şi dacă vom pierde pe viitor, vom pierde pe mâna unor jucători poate mai slabi, dar profesionişti. Dacă voi mai apela vreodată la ei, o voi face doar când echipa va avea rezultate. Eu n-am nevoie de salvatori!", a semnat Piţurcă sentinţa celor doi petrecăreţi.
"Piţurcă are put