Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atenţie! Vedete la volan

Publicat in Jurnalul, vineri 9 aprilie 2010 ·

Bani să ai şi noroc să scapi cu viaţă. Astfel ar putea fi caracterizate succint persoanele publice care au fost implicate în accidente rutiere, în urma cărora au pierdut, din fericire, numai averea dată pe bolizii ajunşi la fier vechi. Jay Kay, solistul trupei Jamiroquai, şi-a distrus frumosul Lamborghini Diablo SE30, estimat la 360.000 de euro, pentru că nu a reuşit, la o cotitură, să strunească "armăsarul" pe patru roţi. Bijuteria de culoare magenta a ieşit de pe drum şi a aterizat în decor destul de şifonată. Nici rebela Lindsay Lohan nu a fost mai brează. Enervată de paparazzi, actriţa a apăsat acceleraţia până la podea, numai că răzbunarea ei s-a răsfrânt asupra maşinuţei proprietate personală.

Asta în cazul în care poţi să jigneşti un Mercedes-Benz CLK-350 numindu-l maşinuţă. Campion la făcut autovehicule praf şi pulbere este domnul Suleyman Kerimov. Omul este unul dintre bogătaşii abonaţi la Forbes, în sensul că dai de el când te uiţi verde de invidie la cei mai avuţi semeni de pe Pământ, nu pentru că primeşte şi el revista în cutia poştală. Miliardarul rus se simţea bine plimbându-şi noul Ferrari Enzo (1,2 milioane de dolari) prin Nisa, Franţa, când s-a izbit de un copac pe care nu a reuşit să-l doboare. În schimb a rupt maşina în două la propriu (foto-sus). Adică două roţi şi câte ceva din caroseria din faţă au rămas într-o parte, în vreme ce la câţiva zeci de centimetri distanţă zăceau celelalte două roţi şi o bucată de altceva, destul de greu de identificat după stingerea incendiului.

DIN RÂS ÎN PLÂNS

Ce credeţi? Cunoscutul actor de comedie Rowan Atkinson a leşinat de râs după ce, în 1999, şi-a distrus frumosul McLaren F1 sau a izbucnit în plâns? Mr. Bean, mare colecţionar de maşini, mândru posesor al unui McLaren F1 (estimat la vreo 1,2 milioane de dolari), cumpărat pentru a marca succesul pe care l-a avut cu filmul "Bean - The

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Lingourile de aur se vând ca pâinea caldă în magazinele şi automatele din Coreea de Sud

News.ro acum o ora
Pe lângă ramen şi cârnaţi, magazinele din Coreea de Sud au un nou articol popular în stoc – lingourile de aur, relatează CNBC. Cel mai mare lanţ de magazine de proximitate din ţară, CU, a colaborat cu Korea Minting and Security Printing Corporation

Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Judecătoria Mangalia. Mai multe persoane vor fi audiate

Ziare.com acum o ora
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri şi-au pierdut viaţa, este programat, joi, 9 mai, la Judecătoria Mangalia, urmând să fie audiate mai multe persoane, printre care şi părinţii victime

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum o ora
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 2 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 8 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum 36 minute
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Universitatea Transilvania se menţine în top 10 cele mai bune instituţii de învăţământ superior din ţară

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Universitatea Transilvania din Braşov îşi menţine poziţia, respectiv locul 6, în clasamentul universităţilor din România în cel mai recent metaranking pentru anul 2023, publicat, ieri, de Ministerul Educaţiei. Cele mai bune universităţi din România

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 9 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Momentul în care o polițistă din Cluj îi pulverizează în față unui coleg spray lacrimogen, în timp ce acesta încerca să imobilizeze un individ agresiv VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Imagini incredibile au fost surprinse miercuri, 8 mai, în Cluj-Napoca. O polițistă a fost filmată de un martor în timp ce părea să dea cu spray lacrimogen chiar în fața propriului coleg, care se lupta cu disperare să imobilizeze un agresor, în mașin

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/12°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°