Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voronin liberalizează economia Republicii Moldova

Publicat in Adevarul, joi 12 aprilie 2007 ·

Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a prezentat guvernului un set de propuneri privind liberalizarea economiei naţionale. Reformele constau în legalizarea capitalului, amnistia Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a prezentat guvernului un set de propuneri privind liberalizarea economiei naţionale. Reformele constau în legalizarea capitalului, amnistia fiscală şi scutirea totală de impozitul pe profit a oamenilor de afaceri, în cazul în care aceştia vor reinvesti profitul. Potrivit liderului comunist de la Chişinău, legalizarea capitalului înseamnă declararea de bună voie a tuturor mijloacelor băneşti şi activelor deţinute, atât de persoanele fizice, cât şi cele juridice, de la 1 iulie 2007 până la 1 ianuarie 2009. În acelaşi timp, mărimea sancţiunilor aplicate pentru fraudele fiscale vor fi majorate de trei ori, informează BBC. Legalizarea se va efectua în baza unei cereri. "Indiferent de suma capitalului declarat pentru amnistiere, statul va legaliza doar cinci la sută din ea. Mijloacele acumulate de stat pe această cale vor fi repartizate în felul următor: jumătate va reveni bugetului de stat şi cealaltă jumătate va fi destinată bugetelor pentru asigurări sociale şi de sănătate", a declarat Vladimir Voronin. O a doua reformă propusă constă în amnistia fiscală, care presupune anularea tuturor datoriilor fiscale ale agenţilor economici până la 1 ianuarie 2007, precum şi a penalizărilor calculate pentru întârzieri. "Astfel, punem un punct mare trecutului. Începem împreună o viaţă nouă, o viaţă neîmpovărată de amintirile şi conflictele din trecut", a precizat Voronin. Chişinăul doreşte să fie atractiv pentru Uniunea Europeană Cea de-a treia iniţiativă constituie ceea ce şeful statului moldovean a numit "o nouă abordare radicală a impozitului pe profitul obţinut din activitatea de întreprinzător". "În conformitate cu această iniţiativă,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 40 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 47 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 38 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°