– Fata asta mică a lor e vegetariană! Cînd a mers odată la ţară, la bunici, a văzut cum se taie o găină şi de atunci nu mai vrea să mănînce carne. Întreabă imediat: „Ce-i asta?“. Şi chiar dacă nu cunoaşte animalul, aşa, ca la ţară, refuză să pună în gură sau se ridică de la masă.
– Trebuie să fie destul de greu pentru părinţi... comentez eu.
– Păi nu, că au inventat ceva genial: cînd îi întreabă fetiţa ce-i asta, îi răspund că e „carne de nimic“. Şi atunci mănîncă!
DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertul Povestea lui Bogdan este genul de anecdote antropologice de la care poţi scrie o teză de doctorat. Pe mine m-a dus instantaneu cu gîndul la distincţia lui Richard Bulliet între societăţi domestice şi societăţi postdomestice. În acest caz, „domestic se referă la caracteristici sociale, economice şi intelectuale ale unor comunităţi în care majoritatea membrilor consideră contactul cotidian cu animalele (nu cele de companie) ca pe o condiţie firească a vieţii“. Dimpotrivă, o societate postdomestică este definită prin două caracteristici complementare: „În primul rînd, persoanele postdomestice trăiesc departe – atît fizic, cît şi psihic – de animalele care constituie sursa lor de hrană ori de îmbrăcăminte, le ascund privirilor şi nu au văzut nici ei cum se nasc, se împerechează sau sînt tăiate aceste animale. În al doilea rînd, o societate postdomestică va continua să se hrănească din abundenţă cu produse animale, dar, psihologic, membrii săi vor resimţi sentimente de vină, de ruşine şi dezgust de cîte ori se vor gîndi (pe cît de rar cu putinţă...) la procesele industriale prin care animalele sînt transformate în marfă şi ajung pe piaţă“.
La primul congres mondial de arheologie în care s-a discutat despre atitudinile culturale faţă de animale, singurele c
