Romania sufera de tulburare de stress post-traumatica dupa 50 de ani de comunism si 24 de ani de democratie haotica. În tot timpul ăsta ţara a suferit şi a experimentat evenimente traumatice si terifiante: violenţă, şoc, furie, nervozitate, frică şi chiar vină. Nu au fost tratate de către politicieni sau societatea civilă, iar România încă suferă în prezent.
Parcă 24 de ani de la Revoluţie au trecut degeaba. În România nu există transparenţă în procesul decizional şi în sistemul politic. Nu există competenţă şi responsabilitate în rândul clasei politice, iar calitatea guvernării este cea mai slabă din UE. Spiritual civic lipseşte şi înţelegem prea puţin termenul de „comunitate”. Solidaritatea, respectul şi binele comun sunt rar întâlnite, iar mass-media independentă nu prea există. Şi atunci mă întreb, de ce dracu au murit oameni în 89, dacă ţara e condusă de foşti comunişti? De ce dracu nu funcţionează democraţia în România, deşi suntem membrii UE de şapte ani?
Analizând ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni, mi-e greu să înţeleg un lucru: de ce la protestele de week-endul trecut au participat o mie, două de oameni, iar la cele cu Roşia Montană s-au mobilizat peste 20 000, repetat, în mai multe oraşe? De ce lumea nu înţelege că lipsa statului de drept este cauza care a generat problemele de genul Roşia Montană şi Pungeşti?
Un prieten posta pe facebook următorul mesaj: „Piaţa e ca un arhipelag. Dar oamenii nu au fost adunaţi de ideologii, ci de un ethos protestatar construit capilar în ultimii ani, care se arată foarte critic faţă de establishment-ul politic. E un tip de reacţie de indignare faţă de o sferă publică aşezată prost, iraţional, nedrept. Nervozităţi adunate de-a lungul vremii (idioţi care enervează de pe micul ecran, impostori cocoţaţi la vârf, birocraţia obtuză, corupţia invazivă, traficul nebun, trenuri întâziate, mizeria
