Sute de mii de persoane, foşti aliaţi ai preşedintelui prooccidental Mihail Saakaşvili, i-au cerut, ieri, demisia în stradă La patru ani de la "Revoluţia trandafirilor", preşedintele
Sute de mii de persoane, foşti aliaţi ai preşedintelui prooccidental Mihail Saakaşvili, i-au cerut, ieri, demisia în stradă
La patru ani de la "Revoluţia trandafirilor", preşedintele georgian Mihail Saakaşvili se confruntă cu proteste fără precedent. Sute de mii de persoane au manifestat la Tbilisi, cerând alegeri anticipate şi demisia şefului statului. Opoziţia georgiană repetă scenariul din 2003, când a fost înlăturat de la putere Eduard Şevardnadze.
Printre protestatari se aflau mulţi dezamăgiţi de eşecurile politicii prooccidentale a lui Saakaşvili, care în noiembrie 2003 a intrat în sediul parlamentului cu un trandafir în mână, susţinut de mii de manifestanţi. "Nu ne este teamă", "Libertate pentru popor", se putea citi pe pancartele demonstranţilor, relatează AFP. "Saakaşvili este un mincinos. A trădat aşteptările poporului", le-a explicat ziariştilor o tânără.
Manifestanţii au cerut demisia preşedintelui, alegeri legislative în primăvara anului viitor, eliberarea deţinuţilor politici şi limitarea prerogativelor prezidenţiale. Cel puţin 100.000 de persoane au scandat minute în şir: "Georgia - fără preşedinte!" şi "Mişa, pleacă! Nu te mai vrem!". Opoziţia i-a dat preşedintelui Saakaşvili un ultimatum de două ore pentru a răspunde revendicărilor, ameninţând, în caz contrar, cu proteste fără întrerupere.
Presa rusă afirmă că Saakaşvili s-a grăbit să părăsească Tbilisi, pentru a participa la o conferinţă despre Europa. Manifestanţii au fost primiţi la negocieri de preşedintele parlamentului, Nino Burdjanadze. Data de 2 noiembrie nu a fost aleasă întâmplător de opoziţie pentru acţiunea de protest. În urmă cu exact patru ani, în Georgia se declanşa "revol