Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Sărăcie pentru mineri, miliarde pentru lideri

Publicat in Adevarul, luni 28 iunie 2010 · ·

Constantin Creţan, fostul „locotenent“ al lui Miron Cozma, acuză conducătorii sindicatelor aflate în subordinea lui Marin Condescu, că au încasat bonificaţii uriaşe.

Fostul „locotenent“ al lui Miron Cozma la mineriada din 1999 a solicitat instituţiilor de control verificarea urgentă a primelor şi salariilor încasate de liderii sindicali din minerit. Constantin Creţan, fostul lider al minerilor din Gorj, condamnat la cinci ani de închisoare pentru mineriada de acum 11 ani, a declarat că a intrat în posesia ştatelor cu primele încasate de liderii sindicatelor aflate în subordinea lui Marin Condescu. Documentele au fost trimise chiar şi la preşedintele Traian Băsescu. Creţan spune că fruntaş la primele babane este chiar adjunctul lui Marin Condescu, Eugen Iovan. Pe lista lui Creţan, Iovan apare cu două prime, pe lunile iunie şi iulie 2009, în valoare totală de 2,2 miliarde de lei vechi. „Încă o dată se dovedeşte ceea ce face mişcarea sindicală a lui Condescu. Aceşti lideri nu reprezintă oamenii, ci propriile lor buzunare. Îşi permit câştiguri de ordinul miliardelor, iar acum au transformat interesele minerilor în interese proprii. Nu mă surprinde prima lui Iovan, atâta timp cât Marin Condescu vehiculează milioane de euro. Vă daţi seama cât are Condescu, dacă adjunctul lui are asemenea prime? Am sesizat instituţiile statului pentru a verifica structurile sindicale ale lui Marin Condescu“, a declarat Constantin Creţan.

Prea multe zerouri

În replică, Eugen Iovan spune că ar fi vorba doar de adăugarea eronată a unor zerouri şi că el nu a încasat atâţia bani.

„Au mai pus şi ei zerouri aiurea. Păi aş mai reprezenta eu 1.786 de membri de sindicat? Sigur s-au pus zerouri“, explică Iovan. În declaraţia de avere, pe anul 2009, Eugen Iovan a trecut un salariu de 80.000 de lei şi un apartament, trecut pe numele său. Imobilul este situat î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE Război în Ucraina - ziua 799: SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina / Rușii au atacat portul Odesa cu rachete balistice

HotNews acum o ora
Statele Unite ale Americii a acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând astfel Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice. Departamentul de Stat al SUA susține că nu a fost un incident izolat

Copiii, manipulați de marile companii prin trucuri „lipsite de etică” pentru a le face poftă de dulciuri

HotNews acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort „lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport citat de The Guardi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 23 minute
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ipoteză șocantă în cazul șoferului fugar din Suceava: și-ar fi ucis intenționat cu mașina victima. Ce au găsit anchetatorii la percheziții

Adevarul acum 44 minute
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum 3 ore
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Război în Gaza, ziua 208. Portul temporar care va accelera fluxul de ajutoare, pe jumătate construit

Press Alert acum 29 minute
Foto: arhivă Armata Statelor Unite a construit până în prezent peste 50% din portul temporar amplasat în largul coastelor din Gaza pentru a accelera fluxul de ajutor umanitar, a anunțat miercuri Pentagonul. „Am finalizat în proporție de peste 50% am

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 2 ore
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

Organe pentru transplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum o ora
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 13 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Un actor cunoscut a murit subit la vârsta de 59 de ani

Mediafax acum 10 ore
Un actor cunoscut a murit pe neaşteptate la vârsta de 59 de ani. Este vorba despre Brian McCardie. Actorul scoţian este cunoscut în special pentru rolul din Line Of Duty.

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°