Cea mai bună echipă a handbalului feminin românesc, care în sezonul precedent a realizat eventul în campionatul intern şi a obţinut un trofeu internaţional, Rulmentul Braşov, se pregăteşte sub cele mai bune auspicii pentru noul sezon. După perioada de pe litoralul turc, de trei zile,lotul se află într-o pregătire centralizată în Poiană la hotelul Caraiman. Zilnic, în program sunt prevăzute câte două antrenamente, dimineaţa pe pantele Poienii pentru pregătirea fizică, iar după amiază în sala din Braşov pentru pregătirea tehnico tactică.
Astăzi, aşa cum ne-a declarat directorul sportiv Sorin Târcă, va sosi şi jucătoarea din Turcia, Ylmaz, care a trebuit să obţină viză pentru România. Mâine sau cel mai târziu la începutul săptămânii viitoare vor sosi în probe două jucătoare din Serbia şi una din Turcia, iar dacă vor trece testul exigenţei antrenoarei Mariana Târcă, ar putea să rămână sub Tâmpa.
Primul amical va avea loc sâmbătă în sala Sporturilor Dumitru Popescu Colibaş, de la ora 11.00, în compania Astral Poşta Câlnău. S-a perfectat şi primul turneu internaţional, pe 4-6 august, cu participarea formaţiei Virovitica din Croaţia, a lotului naţional de tineret care se pregăteşte pentru Campionatul mondial din Canada şi unde braşovencele au o jucătoare, Neagu, precum şi HCM Roman.
Pe 29 iulie, Judecătoria Braşov se va pronunţa privind organizarea „Handbal Club” Braşov (cum se va numi din campionatul viitor Clubul Rulmentul Braşov), în care vor fi asocia uzina Rulmentul, care susţine echipa de 42 de ani, societatea Urban, principalul sponsor de 2 ani, şi Municipalitatea Braşov. Cea mai bună echipă a handbalului feminin românesc, care în sezonul precedent a realizat eventul în campionatul intern şi a obţinut un trofeu internaţional, Rulmentul Braşov, se pregăteşte sub cele mai bune auspicii pentru noul sezon. După perioada de pe litoralul turc, de trei zil