Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte, Dâmboviţa: 13 unităţi de învăţământ au primit calorifere electrice

Publicat in Puterea, luni 9 decembrie 2013 ·

Peste 300 de calorifere electrice au fost distribuite unor unităţi de învăţământ din Târgovişte.

Luminiţa Preda, inspectorul şcolar general al judeţului Dâmboviţa, a anunţat luni dimineaţă că 13 unităţi de învăţământ din Târgovişte care nu aveau căldură au primit calorifere electrice. Acestea au fost cumpărate din sponsorizări şi fonduri alocate de Consiliul Local pentru ca elevii să nu mai fie mutaţi în alte şcoli.

Cursurile se vor desfăşura după programul obşinuit, dar „în funcţie de condiţiile meteorologice şi de eficienţa soluţiei alternative identificate, unităţile şcolare pot hotărî, în Consiliul Profesoral şi cu acordul Inspectoratul Şcolar Judeţean, încetarea cursurilor, în săptămânile 09-13.12.2013 şi 16-20.12.2013, caz în care vor întocmi un grafic de recuperare a orelor de curs”, a adăugat Preda.

O firmă privată a donat bani pentru cumpărarea 154 de calorifere electrice, distribuite ulterior în opt unităţi de învăţământ. Din fonduri de la Consiliul Local Târgovişte au fost achiziţionate alte 156 de calorifere care au fost distribuite în alte cinci şcoli.

Fiecare şcoală a desemnat personal specializat care să se asigure de buna funcţionare a instalaţiei electrice.

Conform Mediafax, în municipiul Târgovişte funcţionează în prezent 34 unităţi de învăţământ dintre care 14 licee, zece şcoli gimnaziale, nouă grădiniţe şi o Şcoală Gimnazială Specială. 17 dintre acestea nu aveau căldură vineri. Între timp, în una din şcoli a fost montată o centrală termică, iar alte trei au anunţat că au calorifere sau alte surse de încălzire.

Zeci de imobile din Târgovişte - unităţi şcolare, blocuri de locuinţe ANL, blocuri de locuinţe sociale şi instituţii publice între care şi primăria - au rămas fără căldură după ce societatea de termoficare Termica, la care respectivele imobile erau racordate, a intrat în insolvenţă şi şi-a încetat activitat

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 20 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 8 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 9 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

8°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°