Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bărbatul acuzat de contrabandă vrea în R. Moldova

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 11 aprilie 2013 ·

Cetăţeanul moldovean Iurie Ţurcan, prins în trafic în timp ce conducea un autoturism plin cu pachete cu ţigări de contrabandă, nu are voie să părăsească ţara încă 30 de zile. Magistraţii Tribunalului Vrancea au respins, ieri, recursul formulat de acesta împotriva deciziei de a prelungi măsura preventivă de a nu părăsi ţara.

Apărătorul acestuia, avocatul Cristi Dragovici, a susţinut în faţa instanţei de judecată că nu a fost respectată procedura de comunicare a prelungirii măsurii preventive. Avocatul a arătat că al său client a fost chemat la organul de urmărire penală pe 4 aprilie. Atunci moldoveanului i s-ar fi adus la cunoştinţă că măsura de a nu părăsi ţara a fost prelungită din data de 2 aprilie. Având ultimul cuvânt, moldoveanul a declarat că soţia sa a născut în urmă cu două săptămâni, în Republica Moldova, şi că nu a putut să fie alături de ea, pentru că nu are voie să părăsească teritoriul României. Procurorul de şedinţă a susţinut că procedura a fost îndeplinită şi a cerut respingerea recursului.

Reamintim că Iurie a fost depistat în trafic la Popeşti, de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Coteşti. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au găsit în maşina condusă de acesta 51.000 de pachete cu ţigări, respectiv 1.020.000 ţigarete, pachetele nefiind timbrate. Împreună cu Iurie mai era un alt cetăţean moldovean. Cei doi nu le-au putut arăta poliţiştilor documentele de provenienţă. La primele audieri, şoferul a declarat că a fost plătit să conducă acel autoturim şi că nu ştia ce se afla înăuntrul maşinii, marfa neaparţinându-i. Iurie a fost propus pentru arestare preventivă, dar judecătorii au decis ca acesta să fie cercetat în stare de libertate.

Cetăţeanul moldovean Iurie Ţurcan, prins în trafic în timp ce conducea un autoturism plin cu pachete cu ţigări de contrabandă, nu are voie să părăsească ţara încă 30 d

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°