Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, efectuează în perioada 7-8 februarie 2013, o vizita oficială în Lituania, la invitaţia omologului lituanian, Linas Linkevičius.
Potrivit unui comunicat, vizita are drept scop intensificarea dialogului bilateral şi consolidarea eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova, în contextul preluării de către Lituania a Preşedinţiei rotative a Consiliului UE.
Programul vizitei include întrevederi cu ministrul Afacerilor Externe, Linas Linkevičius, prim-ministrul Algirdas Butkevičius, precum şi cu conducerea Legislativului de la Vilnius. De asemenea, şeful diplomaţiei moldoveneşti va susţine un discurs în faţa membrilor Clubului European al Seimului.
Pe marginea vizitei se va desfăşura cea de-a IV-a reuniune a Comisiei mixte moldo-lituaniene pentru cooperare în domeniul integrării europene, la deschiderea căreia vor participa miniştrii de externe ai Moldovei şi Lituaniei.
Totodată, Iurie Leancă va acorda un interviu Televiziunii Naţionale a Lituaniei „LRT“ şi Agenţiei de ştiri „Delfi“.