Spectacolul regizorului László Bocsárdi, „Ivona, principesa Burgundiei“, a avut de curând două reprezentaţii la Teatrul Bulandra din Bucureşti. Pentru această producţie, montată în 2008, după textul lui Witold Gombrowicz, la Teatrul Tamási Áron din Sfântu Gheorghe, regizorul a primit anul trecut cinci nominalizări la premiile UNITER.
Cum a primit-o publicul bucureştean pe Ivona, principesa Burgundiei?
Este un spectacol care încearcă să pună în valoare textul foarte complex. Gombrowicz are un umor şi o metafizică subtile, destul de complicat de prins prin subtitrare. În momentul în care joci cu spectatori de limba maghiară, ei primesc direct energia organică a textului. Noi jucăm acasă, la Sfântu Gheorghe, într-un spaţiu mic.
De ce aţi ales formula înotării în noroi a Ivonei?
Am înţeles acest text într-o cheie foarte concretă, foarte palpabilă. E o antiteză curat-murdar, o încercare de a rămâne curat, arătând de fapt că noroiul aduce viaţă. Curtea regală, într-un spaţiu curat şi steril, este o lume de formă, moartă. Societatea apare ca o construcţie definitivată, rece, căutăm parcă o cristalizare totală a acesteia care duce spre moarte. Ne e scârbă de noroi, dar acesta este mediul curat al Ivonei, care înseamnă inocenţă. Aici e paradoxul, tocmai ambivalenţa şi contrastul sunt esenţa: poezia se poate naşte din noroi, durerea, din noroi, dragostea, din noroi.
Ce conotaţii daţi Nebunului şi aparentei nebunii?
Bufonul este personajul din afara structurii societăţii, poate să facă orice, fără să fie pedepsit. Bufonul este nebunul din cărţile de tarot, care nu are număr, care este deasupra, care are de-a face doar cu Infernul şi cu Dumnezeu. El e singurul personaj care ştie că scaunul lăsat liber de Dumnezeu nu poate fi ocupat de către oameni, ci numai de Dumnezeu. Noi, ceilalţi, care avem atracţie spre putere, ne luptăm să ajungem la sca