Cristian Tudor Popescu si-a justificat demisia din fruntea Clubului Roman de Presa cu argumente corecte pe fond, dar tardive si prezentate cu falsa inocenta.
Ce descopera astazi cu uimire si greata seful demisionar al CRP porneste de la adevaruri grave si indiscutabile: da, in presa curg suvoaie de bani dubiosi; da, puterea patronatului s-a marit periculos; da, in presa colcaie multa mizerie, coruptie si imoralitate; da, ziaristii au devenit piese de schimb, abtibilduri, mercenari; da, apele trebuie despartite;
da, patronii si ziaristii sa-si faca, fiecare, organizatii separate care sa le apere interesele; da, Clubul Roman de Presa e o struto-camila, o ciorba de interese, un amestec scarbos de patroni, gazetari si nulitati.
Si totusi, ce e nou? Ce am aflat noi din demisia lui CTP si nu stiam? Ceva n-a fost spus, totusi, pana la capat. Ca infectia initiala a presei romanesti s-a produs cu aportul decisiv al generatiei sale. El si alti baroni de presa nouazecisti au patentat gazetarul-patron, ziaristul-agent publicitar si alte combinatii macabre care au pus, in Romania, bazele unei prese nesanatoase.
CTP nu poate denunta relele presei de azi fara sa-si ceara, totusi, scuze pentru monstruozitatile presei de ieri. Am avut un deceniu si ceva de presa salbatica, primitiva, imbacsita cu putreziciuni si guzgani rozalii. Astazi, ziaristii mercenarii demascati in piata publica nu strang nici cat negru sub unghie din averile ciordite de mogulii anilor 90.
Prin urmare, am asistat la o demisie artistica, usor patetica si impachetata in adevaruri dureroase. Ea poate fi explicata si altfel: CTP a iesit intre timp din clubul patronilor. A coborat dintre zei printre muritorii de rand. A ajuns si el frunza in vant. Marile jocuri se fac acum peste capul jurnalistilor, si sunt privilegiul exclusiv al oligarhilor de presa.