* ADEVĂRUL
* Băsescu scoate Guvernul la tablă
Miniştrii Cabinetului Boc vor da astăzi raportul la Cotroceni în privinţa măsurilor luate pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Democrat-liberalii s-au reunit ieri-seară, la Vila Lac, pentru a-şi face temele înaintea întâlnirii cu preşedintele. Miniştrii se aşteaptă ca discuţiile cu Traian Băsescu să fie relativ încordate. Preşedintele Traian Băsescu i-a chemat azi la ora 14.00, la Cotroceni, pe membrii Cabinetului Boc pentru o discuţie oficială privind strategia de criză a Guvernului. Miniştrii vor fi scoşi la raport în privinţa cheltuielilor bugetare, dar şi în privinţa absorbţiei fondurilor europene.
* PNL-PSD negociază moţiunea de cenzură
După eşecul mai multor moţiuni simple, opoziţia PNL-PSD vrea să încerce şi varianta moţiunii de cenzură, avansată de liberali. Liderii celor două partide, Crin Antonescu şi Victor Ponta, s-au întâlnit ieri, la Senat, pentru negocieri pe această temă, în condiţiile în care liberalii nu au suficienţi parlamentari pentru a demara singuri un demers antiguvernamental.
* Estul trece pe extrema dreaptă
Analiştii se tem că Europa Centrală şi de Est a devenit un teren propice derapajelor. Ultranaţionalism, xenofobie, anti-semitism, revizionism. Marginalizate în urmă cu un deceniu, aceste idei revin cu succes în programele partidelor poltice. Din Belgia până în Italia, trecând prin Ungaria, Slovacia, Olanda sau Bulgaria, partidele de extremă dreapta strâng tot mai multe procente. Aceste formaţiuni profită de nemulţumirile populaţiei, amplificate de criza economică, exacerbând naţionalismul, xenofobia şi ura faţă de alte etnii.
* Vulcanul islandez clatină bursele
Acţiunile europene au scăzut puternic ieri, pe fondul prelungirii interdicţiilor din transportul aerian. Produsele energetice şi producătorii alimentari au resimţit din plin efectele