Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duşa: Pe plan central voi fi ministru al Internelor, iar la sfârşit de săptămână - candidat

Publicat in Gandul, sâmbătă 10 noiembrie 2012 ·

Ministrul Mircea Duşa a declarat că are posibilitatea să candideze într-un colegiu unde USL are susţinere de peste 80 la sută, însă consideră că are o responsabilitate faţă de Harghita, unde a fost primul deputat ales.

"Eu am fost primul deputat român în judeţul Harghita şi nu pot să îmi părăsesc electoralul, chiar cu riscul să nu pot obţine mandatul. Dar nu cred că se va întâmpla acest lucru, deja românii ştiu că numai uniţi fiind pot să îşi reprezinte mai bine interesele. De fiecare dată când am candidat în municipiul Topliţa am obţinut voturi şi de la cetăţenii de etnie maghiară, pentru că au apreciat calitatea mea de administrator al localităţii, nu faptul că sunt român", a spus Duşa.

El a precizat că va trebui ca în această campanie electorală să rămână în minister pentru a veghea la respectarea legii şi doar la sfârşit de săptămână va fi candidat la Parlament, "în cel mai greu colegiu din ţară".

"Pe plan central voi fi ministru al Administraţiei şi Internelor, în colegiul meu electoral probabil sâmbăta şi duminica sau vinerea voi fi candidatul la Camera Deputaţilor. Candidez în cel mai greu colegiu din ţară, cu o componenţă etnică deosebită, unde sunt peste 40 la sută cetăţeni de etnie maghiară şi au un singur candidat, iar eu am şi alţi patru domni care şi-au depus numai în colegiul acesta 5 Topliţa, candidaturile, în celelalte colegii din Harghita nu şi-au depus. Şi sigur românii din acest colegiu trebuie să dea un vot masiv pentru un singur candidat, orice dispersare a voturilor va duce la obţinerea mandatului de către candidatul UDMR. Ştiţi foarte bine că în Harghita din 1990 până în 2004 nu a existat un parlamentar român, eu am fost primul care am reuşit să dobândesc un mandat de deputat în 2004 şi sigur l-am reînnoit acum patru ani şi sper să îl reînnoiesc şi acum. Procesul acesta de campanie electorală este unul complicat şi pentr

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°