159.000 de pensii speciale, ale militarilor, poliţiştilor şi foştilor lucrători din serviciile secrete, vor rămâne în continuare netransparente, recalcularea acestora urmând să se facă de către ministerele care le plătesc şi nu de Casa Naţională de Pensii şi Asigurări Sociale.
Numărul apare pentru prima dată într-o statistică oficială, publicată ieri de Consiliul Fiscal.
Nivelul celor 159.000 de pensii speciale nu este raportat public şi deci nici economiile potenţiale prin recalculare.
Aceste pensii se plătesc integral din bugetele ministerelor, deci din bugetul de stat.
Celelalte pensii speciale, ale magistraţilor, aviatorilor sau parlamentarilor, în număr de circa 8.000, care sunt susţinute atât de Casa de Pensii, cât şi de bugetul de stat, vor fi recalculate de către Casa de Pensii, care publică pe site nivelul acestora şi partea de contribuţie a statului.
Economiile estimate prin recalcularea celor 8.000 de pensii speciale din a doua categorie sunt de circa 100 mil. euro pe an. Economiile estimate prin recalcularea celor 159.000 de pensii speciale nu se cunosc. La o pensie medie de 500 de euro, acestea costă bugetul 1 miliard de euro pe an.
Guvernul afirmă că prin recalcularea pen-siilor speciale se reduce deficitul bugetului public de pensii, dar de fapt toate aceste cheltuieli suplimentare pentru pensii sunt incluse de la bugetul de stat.
Salariaţii din aceste structuri - MAI, MAPN, SRI, SIE şi SPP - nu cotizează în timpul vieţii active pentru pensia de stat şi nu îşi primesc pensia din bugetul public de pensii, ci prin alocări de la bugetul de stat către ministerele respective.
Date oficiale despre numărul de pensionari care aparţin de aceste ministere, categoriile de vârstă în care se încadrează, precum şi veniturile pe care le au angajaţii pe parcursul vieţii nu există.
Aceste inf