Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daily Mail: Graficul care sugerează că Iranul ar pregăti bomba atomică. "Pare autentic"

Publicat in Gandul, joi 29 noiembrie 2012 ·

Oamenii de ştiinţă din Iran ar putea produce o armă nucleară de trei ori mai puternică decât cea care a distrus Hiroshima, în cel de-al Doilea Război Mondial, scrie Daily Mail.

Cotidianul britanic publică o diagramă care sugerează că experţii iranieni ar fi făcut simulări computerizate cu arma lor şi ar fi ajuns la concluzia că aceasta are o forţă de 50 de kilotone la două microsecunde după detonare. Comparativ, bomba care a distrus Hiroshima avea o forţă de "doar" 15 kilotone la două microsecunde după detonare.

sursa foto captură Daily Mail

Diagrama, care ar fi fost creată în 2008 sau 2009, a fost dată publicităţii de "o ţară anonimă, care se opune programului nuclear al Iranului", scrie Daily Mail.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (IAEA) spunea încă de anul trecut că se află în posesia unor diagrame care sugerează că Iranul ar calcula randamentul potenţialelor sale arme nucleare.

David Albright, preşedintele Institutului de Ştiinţe şi Securitate Internaţională (ISIS), a studiat diagrama şi spune că aceasta "pare autentică", dar că ea pare mai mult creată "pentru a înţelege procesul" unei arme nucleare. Astfel, Albright sugerează că iranienii nu ar fi fabricat încă o armă nucleară, dar că s-ar pregăti să o facă.

Preşedintele ISIS spune însă că puterea eventualei arme nucleare iraniene, aşa cum reiese ea din grafic, este "prea mare".

Daily Mail scrie că SUA şi Israelul, ţările cele mai îngrijorate de programul nuclear al Iranului, s-ar afla în spatele acestei diagrame.

Deşi Iranul a negat în repetate rânduri că ar îmbogăţi uraniu pentru bombe atomice - spunând că programul său nuclear va avea doar "aplicaţii paşnice", în domeniul energiei -, IAEA precizează că din respectiva diagramă "nu reiese nicio altă aplicaţie cu excepţia construirii unei bombe atomice". În trecut, Iran a refuzat de mai mul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost preşedintele iranian Ebrahim Raisi, mort într-un accident de elicopter. „Pilon al unui sistem care încarcerează, torturează şi ucide oameni”

Ziare.com acum 37 minute
Ebrahim Raisi, preşedintele Iranului care a murit la vârsta de 63 de ani într-un accident de elicopter, a urcat în teocraţia iraniană de la procuror ultraconservator la preşedinte intransigent, supervizând o reprimare a protestelor de acasă şi făcân

Miron Cozma, audiat în dosarul „Mineriada”: ”Toți îl susțineți pe Iliescu. Voi i-ați omorât pe ăștia în București”

Ziare.com acum 44 minute
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa, 20 mai, la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. „Care Mine

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 2 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum 2 ore
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum 46 minute
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum o ora
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

Întâlnire de urgenţă a guvernului iranian

Mediafax acum o ora
Guvernul iranian se reuneşte luni într-o întâlnire de urgenţă, a anunţat presa de stat din Iran. Pe ordinea de zi ar putea fi discuţii despre succesorii celor decedaţi în accidentul de elicopter de duminică. De asemenea, s-ar putea discuta despre or

Evaluarea Națională la clasa a IV-a 2024. Luni, elevii susțin proba la Limba română

HotNews acum 3 ore
​Elevii claselor a IV-a susțin luni prima probă, la Limba română, de la Evaluarea Națională 2024. Durata alocată rezolvării este de o oră. Elevi Foto: Inquam Photos / Octav Ganea HotNews.ro va publica - imediat ce vor fi disponibile - subiectele pri

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 11 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Începe litoralul pentru toți: Cazare de la 35 de lei pe noapte. Se poate plăti cu vouchere de vacanță

Wall-Street.ro acum 55 minute
Federația Patronatelor din Turismul Românesc(FPTR) lansează o nouă ediție a programului social „Litoralul pentru toți”, desfășurat între 31 mai și 20 iunie. Turiștii se pot caza în hotelurile din stațiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife înc

Vremea

București
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

17°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°