Zilele trecute a fost demarat în Codlea un amplu program de reabilitare şi modernizare a întregii infrastructuri. Acesta constă în lucrări de asfaltare a străzilor pe care s-a refăcut reţeaua de apă potabilă şi canalizare, reprofilări de străzi, amenajări de noi parcări de reşedinţă, refacerea trotuarelor degradate, plombarea tuturor gropilor apărute în carosabil, ridicarea la cotă a capacelor de canalizare (acolo unde este cazul), precum şi realizarea de rigole.
Primarul municipiului, Alexandru Popa (foto), a aprobat recent referatul întocmit de personalul de specialitate din cadrul instituţiei pe care o conduce, astfel încât pe unele străzi s-au şi început operaţiunile despre care vorbim. S-a stabilit, astfel, o ordine de priorităţi, iar lucrările ce urmează să fie executate fac parte integrantă din contractul încheiat încă din luna iulie 2006 (la care se va încheia un act adiţional pentru anul 2011), de delegare a gestiunii serviciilor de întreţinere şi reparare a drumurilor publice prin concesiune. Primarul a declarat ieri că aceste lucrări ce se vor realiza de către firmele contractante au ca rezultantă fluidizarea şi închiderea inelelor de trafic, modernizarea pietonalului şi amenajarea de noi parcări de reşedinţă.
Asfalt şi reprofilări
de străzi
Primele străzi pe care se va acţiona, prin refacerea sistemului rutier şi asfaltare, sunt străzile pe care a fost refăcută reţeaua de apă potabilă şi canalizare. Este vorba despre străzile Cetăţii (tronson cuprins între parcarea de la Biserica ortodoxă şi liziera pădurii), strada Avram Iancu (tronson cuprins între str. M. Eminescu şi str. Cetăţii), strada M. Eminescu (tronsonul cuprins între str. A. Iancu şi str. N. Bălcescu), strada Faroafelor, strada N. Bălcescu (tronsonul cuprins între str. M. Eminescu şi str. Cloşca), strada Panseluţei (plus parcarea din spatele blocurilor), strada Hălchi