Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Portret. Elena Cleţiu, „sarea şi piperul” bucătăriei tradiţionale

Publicat in Adevarul, vineri 19 iunie 2009 ·

Elena Cleţiu, în vârstă de 50 de ani, şi-a dedicat o bună parte din viaţă pentru a găti persoanelor nevoiaşe. Este cel mai vechi angajat al cantinei sociale din Alba Iulia, petrecându-şi mai bine de 20 de ani în compania unor oameni deosebiţi. De peste 13 ani, „condimentează” mâncarea pentru cei săraci cu multă dragoste şi pasiune. Povestea Lenuţei, după cum îi spun prietenii, începe acum mulţi ani, când a descoperit lumea mirifică ce se ascundea în bucătăria mamei sale, de la care a şi moştenit pasiunea pentru gătit. „Încă din copilărie o ajutam pe mama în bucătărie. Îmi plăcea mirosul bucatelor, dar şi să mă ocup de pregătirea lor”, a spus Elena Cleţiu.

Cu trecerea timpului, a început să experimenteze tot felul de reţete, care de care mai complicate şi mai speciale. „Cum aflam o reţetă nouă, o încercam, chiar dacă nu îmi ieşea din prima. A doua oară, cu siguranţă, mancarea era foarte gustoasă”, a rememorat, cu nostalgie, Lenuţa.

De la uzina mecanică la bucătărie

Elena Cleţiu nu s-a regăsit de la început în meseria de bucătar. În perioada comunismului a lucrat la o uzină mecanică, dar în timp şi-a dat seama că acest mediu îi afectează sănătatea. „La început nu mi-am dat seama că e o meserie mai mult pentru bărbaţi decât pentru femei. Lucram ca miezuitor într-un colectiv de 30 de fete. La început mi-a plăcut, erau condiţii bune”, a mai afirmat bucătăreasa. Elena Cleţiu a renunţat, însă, la locul de muncă din uzină din cauza prafului. „Mi-am dat seama că nu-mi face bine la sănătate şi am decis să îmi aleg o altă meserie”, a precizat aceasta.

A aflat întâmplător de un post liber la cantina de ajutor social. „Am avut norocul de a mă afla printre oameni minunaţi. Lucrez aici de aproape 20 de ani, iar de mai bine de 13 ani gătesc pentru cei săraci”, a completat Elena.

Adoră mâncarea tradiţională

Îna

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 31 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 47 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 8 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 31 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 34 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°