Discursul presedintelui Constantinescu tinut cu ocazia aniversarii a sapte ani de la adoptarea Constitutiei Romaniei are toate datele unui bilant clasic. Realizari, neajunsuri, pericole, indemnuri si angajamente solemne. La capitolul realizari - destul de sumar de altfel - apar asa numitele "progrese in constructia institutionala", legislatie democratica, alternanta puterii asumata "corect si constructiv" de catre institutiile statului si reprezentantii acestora. Urmeaza "neajunsurile". Aici presedintele consemneaza corect ceea ce sondajele de opinie releva tot mai insistent: "o neincredere ingrijoratoare (a opiniei publice) in capacitatea unor institutii fundamentale ale democratiei, cum sint Parlamentul si partidele politice, de a solutiona problemele care ii preocupa prioritar pe cetateni". Si indemnul: "este obligatia fundamentala a acestor institutii de a-si examina cu luciditate si spirit critic prestatia..." si a institutiilor statului de a se face "respectate de cetateni, inainte de toate respectindu-le vointa si interesele lor fundamentale". Trecem la "pericole si amenintari". Aici presedintele bate si combate furtunos, dar pe alocuri inadecvat. Greseala presedintelui, din punctul nostru de vedere, consta aici intr-un amestec de planuri cu totul nepermis. El pune pe acelasi talger al balantei - sugerind o legatura directa intre ele - doua lucruri, in fondul lor, total opuse: pe de o parte, extremismul politic, cu aluzie evidenta la PRM si la liderul sau tot mai agresiv si nociv in acelasi timp, atingind in treacat si ceea ce el numeste "vinovatia" celor care ar dori sa-l foloseasca "pe tacute", aluzie la PDSR; de cealalta parte - ceea ce presedintele califica drept "una dintre formele cele mai periculoase ale gherilei contra institutiilor statului, dezvoltata recent de unii lideri de opinie", respectiv incercarea de a acredita "ideea disolutiei autoritatii s