La finalul unui an în care lucrurile au mers tot mai prost din cauza crizei, românii s-au declarat, paradoxal, optimişti. Sursa: Reuters
Un studiu realizat de GfK România arată că după vârful de pesimism accentuat din lunile de toamnă, considerate perioada "neagră" a anului, românii au considerat că în luna decembrie au dus-o mai bine din punct de vedere economic.
“În general, oamenii devin mai optimişti în ultima lună a anului pentru că intră în spiritul sărbătorilor, iar o parte din ei primesc bonusuri de sfârşit de an. O excepţie de la această regulă a reprezentat-o însă 2008, când, spre sfârşitul anului, începuseră să se simtă primele efecte ale crizei mondiale în România şi îngrijorarea românilor s-a simţit în percepţia negativaă asupra situaţiei lor”, declară Otilia Man, cercetător senior GfK România.
Fără scumpiri, credem noi
Peste trei sferturi dintre cei chestionaţi în cadrul studiului au afirmat că starea generală a economiei în ultimul an a fost în declin, dar, pentru 2010 au spus că au speranţe mai mari, 20% dintre repondenţi declarându-se optimişti, procent chiar mai bun decât cel înregistrat în decembrie 2008, când a fost de 15%.
La fel de optimişti sunt românii şi cu privire la evoluţia inflaţiei sau a şomajului pentru acest an, numai două treimi dintre ei fiind de părere că preţurile vor creşte. Proporţia este încurajatoare, dacă ţinem cont că, în aceeaşi perioadă a anului trecut, 70% dintre români afirmau că se aşteaptă la scumpiri.
Studiul GfK a fost realizat pe un eşantion de 1.000 de persoane cu vârste de peste 15 ani.