Grupul senatorial PSD+PC a depus, miercuri, moţiunea simplă cu titlul "Guvernanţi, opriţi umilirea pensionarilor şi militarilor români", anunţul fiind făcut de liderul grupului, Ioan Toma, după o pauză de consultări cerută de grupul său parlamentar la dezbaterea proiectului legii pensiilor, potrivit Mediafax.
Anunţul privind depunerea moţiunii simple iniţiate de grupul PSD+PC a fost făcut la reluarea şedinţei în plen, după o pauză de consultări solicitată de preşedintele Comisiei juridice, Toni Greblă, în urma respingerii de către plen, cu mai puţin de 50 de voturi "împotrivă", a mai multor amendamente respinse şi de Comisia pentru muncă la proiectul de Lege privind sistemul unitar de pensii publice.
Printre amendamentele respinse de plen la recomandarea Comisiei pentru muncă s-a numărat şi un amendament care viza eliminarea prevederii potrivit căreia în sistemul public de pensii sunt asigurate, prin efectul legii, cadrele militare trecute înrezervă, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor ale căror raporturi de serviciu au încetat, din domeniul apărării, ordinii publice şi a siguranţei naţionale care beneficiază de ajutoare lunare, ce se asigură din bugetul de stat, în condiţiile legii.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat, luni, după şedinţa BPN al partidului, că PSD va depune două moţiuni simple, una la Senat pe tema pensiilor militare, iar cealaltă la Camera Deputaţilor pe agricultură.
Victor Ponta a precizat că moţiunea simplă pe care PSD doreşte să o depună la Senat vizează pensiile militarilor, având în vedere că social-democraţii nu sunt de acord cu "duplicitatea şi inconsecvenţa" manifestate de Guvern pe acest subiect.
Ponta a arătat că PSD se opune recalculării pensiilor militarilor, el criticând jocul politic din Guvern pe această temă.
"În primul rând, ne opun