Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacolul vicleniei şi al drăgălăşeniei

Publicat in Jurnalul, duminică 13 aprilie 2008 ·

Fauna din Costa Rica este alcătuită din: tapiri, porci spinoşi, crocodili, căprioare, iguane, păsări viu colorate. Dar, pentru a nu suna totul ca un referat la geografie, aflaţi că cea mai îndrăgită “fiinţă” a acestui loc mai mult decît interesant este maimuţa!

Costa Rica este o ţară mică. Ei, şi ce dacă? E darnică! Adică are multe de dăruit celor atraşi de peisaje tropicale unice, de grandoarea florei şi faunei tipice acestei regiuni.

Iar fauna din Costa Rica este alcătuită din: tapiri, porci spinoşi, crocodili, căprioare, iguane, păsări viu colorate. Dar, pentru a nu suna totul ca un referat la geografie, aflaţi că cea mai îndrăgită “fiinţă” a acestui loc mai mult decît interesant este maimuţa!

Aşa cum găinuşa este simbolul insulei Key West, aşa cum ursul este simbolul Berlinului, aşa şi maimuţa este o “mascotă” pentru Costa Rica. Deunăzi vorbeam cu un bătrînel despre noua politică de investiţii în turism a statului Costa Rica. Îmi spunea: “Vedeţi aici unde se află acest cartier de vile (foarte frumos de altfel şi benefic, economic, pentru orăşelul în care locuim), ei, aici era o junglă plină de maimuţe. Cam mereu cînd vine vorba de «pătrunderea investiţiilor» în spaţiul junglei, cea mai folosită sintagmă este «ce se va întîmpla cu maimuţele noastre»!? Pînă şi în dezbaterile legate de Referendumul ţinut pentru semnarea intrării Costa Rica în CEFTA (un fel de «Uniune Europeană» a statelor Americii Centrale şi de Nord) s-a pus problema «ce se va întîmpla cu jungla şi maimuţele noastre?»“.

Jungla. Prin urmare, m-am hotărît să vizitez coloniile de maimuţe. Nu în vreun Parc Naţional, ci în junglă. Şi nu în jungla de pe uscat, nici în cea din munte, ci în jungla din jurul apei. Să pătrund în hăţişul acestei jungle, cu o bărcuţă specială, prin labirintul de canale ştiut numai de ghidul meu! Am plecat de dimineaţ

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 50 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum o ora
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum o ora
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 3 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, eşec cu Rhein-Nekar Lowen şi încheie pe locul 4 în European League

News.ro acum 2 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă şi în finala mică a Turneului F4 din European League, duminică, de formaţia germană Rhein-Nekar Lowen, scor 32-31 (18-15). Pentru trofeu vor juca Fuchse Berlin şi Flensburg. Principalii marcatori ai partidei

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°