Cine crede ca fabulez, sa treaca mintenas Prutul si se va convinge de contrariu, pe propriul timpan, chiar din prima clipa. De opacitatea muscalilor te izbesti, aici, la tot pasul si, daca nu stii sloveneste, vorba poetului, esti pierdut si esti ridicul. Un poncif gazetaresc spune ca evenimentul resusciteaza tema. Adica putem scrie, la un moment dat, si despre prostituatele de pe centura sau, br-r-r!, despre scatofagi (nici o fenta in directia Parlamentului, parol!), ori despre fondul idiomatic scrijelat, pulverizat si, citeodata, chiar daltuit (cu limba propriei retine graiesc...) in scara cutarui bloc s.a.m.d., daca avem un fapt produs in premisa. Intimplarea, cu alte cuvinte, face actualitatea. Nu propensiunea launtrica sau capriciul autorului. Prea bine, pentru ca ma tenta sa incep, abrupt, cu scena de mai acum o ora, din coltul unui bloc, scena care, narata nud (altminteri infinit mai elocventa ar fi fost o succesiune de secvente, eventual chiar cu incetinitorul), ilustreaza perfect o stare de lucruri expediata, de obicei, cu eufemisme, cu reticente ori cu franca iritare. O tusa de context, mai intii: duminica, zi de piata in orasul nostru cel zgribulit sub frunzele aramii (deh, asa aratau si toamna trecuta) si repliat, egoist, indaratul geamurilor mate. Bazarul se simte de pe la doua cartiere distanta: pahare, cutite, tabachere, manusi, surubelnite, ciorapi de lina, scrumiere, cesti, pulovere, volume de Tolstoi (printre care - dar la un pret cam piperat, din pacate - jurnalul scriitorului), yale, galosi, sacouri de piele, cizme ofiteresti, cu carimbul inalt (avea si bunicul o pereche), ba chiar, uluitor, si o calimara, totul intr-un caleidoscop impetuos, care te fascineaza si te rapeste cu ispita-i de la trebi. - Cit costa - intreb de o batrina, incoltit de frigul diminetii - manusile astea? -Cito vi skazali? - Manusile, zic, cit fac? Ce pret au? -Ne panimaiu i