Foto: Veronica Bectaş / Jurnalul Naţional La 1 decembrie, a avut loc cea de-a IV-a ediţie a Sărbătorii pensiunilor buzoiene. Cu această ocazie, la Casa cu Tei s-au adunat reprezentanţi ai pensiunilor membre ANTREC Buzău pentru a participa la etalarea produselor gastronomice proprii şi a unor produse turistice zonale. S-a lansat Ghidul Gastronomic al Pensiunilor din Buzău, ediţia 2010 şi Tratatul de Turism Rural, la care au lucrat cu sârg prof. univ. Puiu Nistoreanu şi colaboratorii săi. Aceste publicaţii prezintă amănunţit, cu informaţii şi ilustrate de calitate, atât pensiunile, cât mai ales produsele care fac fala proprietarilor. Ghidul cel nou se pune la dispoziţia doritorilor, pofticioşilor, dar mai ales a celor ce cutează a risca să se nărăvească la bunătăţi, cu informaţii şi chiar reţete „Marcă de Buzău”.
Cum pensiunile reprezintă localitatea de baştină şi aduc cu ele bucate specifice zonei, pun astfel în evidenţă atât roadele rământului, cât şi măiestria în arta gătitului şi a punerii în valoare a preparatelor.
Pe mesele aranjate de-a lungul uriaşului salon din Casa cu Tei, reprezentanţii pensiunilor veniţi să participe la această sărbătoare au etalat cu talent mulţime de produse care mai de care mai autentice şi mai naturale. De la cârnaţii de Pleşcoi la vinurile de Pietroasele şi Ţuica Mortală de la Chiojdu, la babicul de casă, zacuştile de ghebe, sarmalele de post cu păsat şi cele cu păsat şi carne afumată, înfăşate în varză acră sau frunze de viţă, până la preparate din vânat şi peşte, toate erau la dispoziţia unui juriu care trebuia să stabilească măiestria bucătarilor. Din juriu au făcut parte, prof. univ. Puiu Nistoreanu, dr vet. Alexandru Iancu şi reprezentanta Jurnalului Naţional.
După degustări şi dezbateri, au fost acordate diplome şi premii tuturor pensiunilor participante, întrucât fiecare prezenta ceva deosebit, ceva ca