Huawei estimează pentru anul acesta afaceri de 260 milioane dolari în România, în creştere faţă de 249 milioane de dolari în 2012, a declarat marţi Vlad Doicaru, director al Departamentului Conturi Integrate la Huawei România.
Vlad Doicarul a declarat că din 260 milioane dolari, aproximativ 100 milioane dolari reprezintă afaceri derulate prin intermediul entităţii din România, Huawei Tehnologies SRL.
În ceea ce priveşte numărul de angajaţi al Huawei în România, acesta a ajuns la 800, iar până la finalul anului viitor numărul acestora ar putea creşte la 1.200.
De asemenea, Vlad Doicaru a declarat că până în 2018 compania intenţionează să investească 100 milioane de euro în România în cadrul proiectelor cât şi al centrului de servicii, inclusiv taxe şi plăţi către terţi şi furnizori.
Producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii Huawei organizează, marţi, o conferinţă de presă şi o expoziţie tehnică, pentru a marca 10 ani prezenţă în România. La eveniment participă premierul Victor Ponta şi Dan Nica, ministrul pentru Societatea Informaţională.