Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Năstase: Un preşedinte votat cu foc automat

Publicat in Jurnalul, marți 8 decembrie 2009 ·

Îmi vin în minte câteva rânduri pioase scrise de Traian Ungureanu la referendumul cu suspendarea. "Preşedintele a câştigat orbitor! Preşedintele a câştigat asurzitor!" Sunt potrivite şi azi. Preşedintele a câştigat pe întuneric. Preşedintele a câştigat tiptil, în vârful picioarelor.

Îmi vine în minte zicerea lui Traian Băsescu însuşi din noaptea alegerilor: "Am câştigat ca în 2004". Iată un adevăr. Şi atunci ca şi acum victoria lui are îndărăt o fraudă uriaşă. Acum cinci ani minţea invocând un furt electoral de proporţi care s-a dovedit rapid o invenţie, dar care a adus electoratul indignat la urne. Azi minte spunând că ştia de la ora 19:00: adevărul din "sondajele serioase". N-avea ce să ştie. La ora 19:00, Băsescu era pe locul doi. Aşa era şi la ora 21:00. Potrivit rezultatelor finale, Geoană a câstigat în România, diferenţa pentru Băsescu vine din diaspora şi nu putea să apară în nici un sondaj.

Siguranţa cu care preşedintele şi-a clamat victoria înainte de ora 21:00 a fost şi acum doar un semnal de strângere a rândurilor. Terenul fusese pregătit, exit-pollurile nu pot măsura frauda, devenise esenţială starea de spirit a militanţilor lui din secţiile de votare. Ei nu trebuiau să aibă mentalitatea unor învinşi pentru că aveau treabă. Aveau treabă să anuleze, de pildă, 39 de buletine de vot valabile, cu opţiuni în favoarea lui Geoană, cum s-a descoperit într-o secţie din Vaslui.

La ora două din noapte, când tot ce se stabilise devenise realitate, şeful statului trăgea concluzia democratică a scrutinului: "Un fleac, i-am ciuruit...". Glumiţă? În cazul lui Băsescu, metafora cu trimiteri violente stârneste fiori în maxilar, indiferent de vârstă. Pe cine a ciuruit? O jumătate din naţiune care a ieşit din case ca să spună "nu"? Mogulii? Politicienii pe care o să-i curteze acum frenetic, doar, doar o să poată formă un guvern după trei luni

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum o ora
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Peter Szijjarto este la Minsk. Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarus pentru construirea unui reactor nuclear

News.ro acum 2 ore
Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarusul, ţară aliată cu Rusia şi supusă sancţiunilor europene, pentru a contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Ungaria, a anunţat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, a

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Israelul afirmă că mai are nevoie de cel puțin 7 luni pentru a încheia războiul din Fâșia Gaza

HotNews acum 2 ore
Războiul dus de Israel în Fâşia Gaza pentru lichidarea grupării islamiste Hamas şi care a provocat până în prezent peste 36.000 de morţi în rândul palestinienilor va dura cel puţin până anul viitor, a declarat consilierul israelian pentru securitate

Justiţia spaniolă refuză să claseze ancheta pentru corupţie ce o vizează pe soţia premierului Pedro Sanchez / S-ar fi întâlnit cu proprietarul companiei Air Europa când negocia cu guvernul un ajutor public în plină pandemie

G4Media acum o ora
Justiţia spaniolă a respins miercuri o cerere a Parchetului ce preconiza clasarea anchetei pentru corupţie care o vizează pe soţia prim-ministrului Pedro Sanchez, susţinând că există elemente „suficiente” care să justifice continuarea investigaţiilo

Ciucă: Rămâne o guvernare PSD-PNL pentru că, indiferent de rezultat, rezultatul la alegeri va fi cel mai bun sondaj pentru partidele politice din România

News.ro acum 25 minute
Liderul liberalilor Nicolae Ciucă a afirmat, miercuri la Târgu Jiu, că va rămâne o guvernare PSD-PNL şi a adăugat că rezultatul la alegeri „va fi cel mai bun sondaj pentru partidele politice din România”. „Ce consider eu important este nevoia de res

Ministrul Agriculturii: Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic va fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri

HotNews acum 2 ore
Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic decât cel achiziţionat ulterior de către retailer din import ar putea fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri, potrivit unui proiect de act normativ la care se lucrează în Ministerul Agriculturii, a

Doi angajaţi ai unei firme care se ocupă cu pariuri sportive, suspectaţi că au modificat manual cotele unor pariuri pentru a câştiga. Prejudiciul estimat în dosar este de 750.000 de lei

News.ro acum 2 ore
Doi angajaţi în funcţia de referenţi statisticieni de specialitate în cadrul unei firme care are ca obiect de activitate pariurile sportive sunt cercetaţi pentru fraudă informatică în formă continuată, fiind suspectaţi că au modificat manual cotele

Polonia acceptă ca Ucraina să atace teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează: ”Nu există restricții asupra armelor pe care le-am trimis”

G4Media acum 2 ore
Vice-ministrul polonez al apărării, Cezary Tomczyk, a confirmat miercuri că Ucraina este liberă să folosească cum doreşte împotriva teritoriului rus armele pe care i le oferă Polonia şi le-a cerut celorlalte state ce furnizează ajutor militar Kievul

Vremea

București
acum

19°
mie.

12°/23°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
Iasi
acum

18°
mie.

14°/21°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/20°
joi

14°/21°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/27°