Articolul meu de săptămîna trecută vorbea despre cazul BB, o femeie care avea o cerere bizară, dar personală, către compania Orange. La cererea mea de detalii, Orange mi-a răspuns în doi peri şi fără a-şi lămuri responsabilitatea faţă de pierderea datelor personale ale femeii. La acel articol, o cititoare de pe Internet care semnează „Laurie“ mi-a lăsat următorul mesaj: „Dragă Cristiane, nu mă miră deloc atitudinea companiei respective; mă miră în schimb mirarea ta. Asta se întîmplă în condiţii «de dreapta». E unul din marile paradoxuri ale vieţii în România: un amestec de capitalism sălbatic şi măsuri populiste. Ce vreau eu să spun e că tu de fapt nu eşti chiar «de dreapta», în sensul că pari a fi un tip cu inima la locul ei, doar că-ţi imaginezi că «de dreapta» sună bine şi în opoziţie cu «stînga». Ia-o drept un compliment.“
Dragă Laurie, mulţumesc pentru compliment. Dacă pentru tine a fi de stînga e ceva pozitiv şi mă consideri şi pe mine aşa, chiar împotriva voinţei mele, atunci este chiar un compliment frumos.
Însă abuzul de putere al unei companii private nu se întîmplă în acest caz în condiţii de dreapta, cum spui tu. Dacă prin „de dreapta“ înţelegi aici condiţii de nereglementare, ei bine, atunci sîntem în condiţii opuse – protecţia datelor este reglementată strict prin lege, există o autoritate specială pentru acest domeniu. Atunci este un eşec al pieţei sau un eşec al statului? Eu, ca om de dreapta moderat, deci nu libertarian, accept eşecul pieţei în materie de date personale. De aceea, accept că statul are un rol legitim de jucat în protecţia datelor personale. Poate nu trebuia înfiinţată o instituţie specială doar pentru asta, dar statul în sine trebuie să joace un rol aici. Ţi se pare că statul îşi face treaba? E o situaţie de stînga sau de dreapta? Mi-ar fi uşor să zic că e de stînga, cum faci tu dinspre partea opusă, dar avem doar un
