Sabău au reuşit să învingă, în acest sezon, atât Steaua, cât şi Rapidul, iar astăzi se pregătesc pentru o nouă surpriză. Ieri după-amiază, membrii peluzei Cătălin Hâldan au dat Sabău au reuşit să învingă, în acest sezon, atât Steaua, cât şi Rapidul, iar astăzi se pregătesc pentru o nouă surpriză. Ieri după-amiază, membrii peluzei Cătălin Hâldan au dat publicităţii un comunicat, prin intermediul site-ului oficial al fanilor, în care au anunţat că nu vor fi prezenţi la meciul de astăzi. În plus, aceştia i-au îndemnat şi pe alţi suporteri să nu mai vină la stadion până când "atitudinea jucătorilor şi a conducerii nu se va schimba". "Suporterii sunt nervoşi. Într-un fel au dreptate, dar sper să le facem o bucurie. Oricum, mai avem şanse să luăm titlul. Programul nu mai este uşor pentru nimeni, nu mai există echipe slabe", a comentat Florentin Petre, care nu ştie dacă din vară va mai continua la clubul din ştefan cel Mare. "Nu ştiu ce fac la vară. Am primit o ofertă pentru a-mi prelungi contractul, dar, într-un fel, nu sunt mulţumit. Trebuie să te gândeşti mult la astfel de lucruri", a mai comentat mijlocaşul. Din câte se pare, la vară, oficialii dinamovişti ar urma să renunţe la 10 jucători, printre aceştia aflându-se Petre şi Claudiu Niculescu.
Conducerea caută soluţii
În altă ordine de idei, Nicolae Badea, preşedintele CA al FC Dinamo, a spus că îi pare rău că a acceptat încetarea contractului cu Ioan Andone şi a dezvăluit că a pregătit două planuri, unul pe termen scurt şi altul pe termen lung, prin care clubul Dinamo poate deveni performant. Pentru aceasta, oficialii dinamovişti au întocmit o listă cu antrenorii care ar putea antrena în ştefan cel Mare. Răzvan Lucescu, Ioan Andone, Cristiano Bergodi sau Mircea Rednic sunt tehnicienii luaţi în vizor. Favorit pare Ioan Andone, care a declarat, într-o emisiune televizată, că poate rupe contractul c