Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Relu Oleniuc: „Mergeam în deplasări cu trenul”

Publicat in Adevarul, vineri 30 ianuarie 2009 ·

Este antrenor de volei de aproape 30 de ani, iar acum le pregăteşte pe sportivele divizionarei B Pro Volei Botoşani, cu care vrea să promoveze în prima divizie. Relu Oleniuc a început să joace volei la nivel de juniori, după care a fost component al divizionarei B Politehnica Iaşi. A jucat la gruparea ieşeană până după terminarea facultăţii, iar apoi a decis să îşi înceapă cariera de antrenor. Astăzi, Relu Oleniuc este cel mai experimentat antrenor din voleiul botoşănean. „Am jucat volei într-o perioadă în care nu se investeau atâţia banii, iar condiţiile erau net inferioare. Cu toate acestea, nivelul era unul foarte bun. Chiar şi la divizia A nivelul era mai bun decât acum", povesteşte tehnicianul. El mai spune că mergea la meciuri cu trenul.

Şi-a început cariera de antrenor în 1980 „Aveam echipe cu rezultate bune în cupele europene. Mergeam în deplasări cu trenul şi uneori când pierdeam legăturile ajungeam după două zile înapoi la Iaşi", îşi aminteşte Relu Oleniuc de perioada în care juca volei la Politehnica Iaşi.

În 1979, Relu Oleniuc a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport la Iaşi, iar un an mai târziu a decis să îşi înceapă cariera de antrenor la Clubul Sportiv Şcolar din Botoşani, unde a preluat o grupă de copii. De-a lungul timpului a pregătit sute de copii, unii dintre aceştia reuşind să ajungă la echipe importante din prima ligă a voleiului românesc. În 1990 a debutat ca antrenor la gruparea locală care evolua în divizia B. A antrenat timp de trei ani, după care, din lipsa resurselor financiare, această formaţie s-a desfiinţat.

O nouă experienţăÎn 2000, mai mulţi jucători botoşăneni, printre care Cătălin Buhăianu, actualul patron al echipei Pro Volei, Daniel Asăvoaie, Florin Ţurcanu, Răzvan Baltă sau Stelian Ghiţun, au revenit acasă după ce au evoluat la formaţii din prima divizie şi au dorit să reînfiinţeze o echipă de volei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 45 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°