Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hamutovski promite că îl opreşte pe Berbatov

Publicat in Adevarul, miercuri 6 iunie 2007 ·

După victoria clară de la Minsk (2-0), Bulgaria va întâlni astăzi pe Belarus la Sofia. Cu şanse mari de a fi titular în poarta bieloruşilor, fostul stelist Hamutovski spune că vrea să După victoria clară de la Minsk (2-0), Bulgaria va întâlni astăzi pe Belarus la Sofia. Cu şanse mari de a fi titular în poarta bieloruşilor, fostul stelist Hamutovski spune că vrea să ajute România. Succesul neaşteptat de lejer al Bulgariei în deplasarea de sâmbătă din Belarus a făcut ca presa să ridice semne de întrebare în privinţa corectitudinii cu care elevii bielorusului Yuri Puntus şi-au apărat şansele. Cele două echipe se întâlnesc din nou în această seară, la Sofia, de la ora 20:00, iar Vasili Hamutovski mărturiseşte că a fost afectat de zvonurile din presă şi vrea să nu ia niciun gol, în cazul în care va fi titularizat. "Ne-a durut foarte mult ce s-a scris despre noi, cum că am fi vândut meciul cu Bulgaria. Nu e adevărat nici că românii ar fi vrut să ne motiveze şi nici că bulgarii ne-au dat bani să trântim meciul. Am pierdut pentru că am jucat fără vreo idee clară, complet dezorganizaţi", spune Hamutovski, aflat în acest moment la echipa rusească Tom Tomsk. Cu şanse bune de a fi titularizat în această seară în poarta Belarusului, goalkeeperul promite un meci mare al colegilor săi împotriva Bulgariei: "Ai noştri vor să arate adevărata lor valoare şi vor să se răzbune după toate lucrurile apărute în presă. Dacă voi fi titular voi face tot posibilul să nu iau niciun gol. Vreau să câştig meciul în primul rând pentru ţara mea, dar şi pentru România, care a rămas în inima mea după perioada petrecută la Steaua". De altfel, bielorusul nu exclude o revenire în Ghencea: "În decembrie, mi se termină contractul cu Tom Tomsk şi, dacă Steaua mă vrea, vin cu cea mai mare plăcere". Petrov, incert pentru partida de azi Unul dintre cei mai buni oameni ai Bulgariei în meciul de la Minsk, Ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 31 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum 46 minute
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

VIDEO Crainicul stadionului echipei Roda Kerkrade a anunţat eronat promovarea clubului în primul eşalon

Gazeta Sporturilor acum 51 minute
Crainicul stadionului echipei Roda JC Kerkrade (D2 olandeză) a făcut o gafă de proporţii vineri seara, el anunţând din greşeală că formaţia a promovat în primul eşalon. De bucurie, suporterii au invadat terenul, relatează L'Equipe, citat de

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 34 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°