Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARUL LOTERIA I. Tribunalul Bucureşti a amânat, din nou, procesul lui Gheorghe Copos

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 20 mai 2013 · ·

George Copos s-a prezentat la Tribunalul Bucureşti unde se judecă dosarul Loteria I. Procesul în care Gheorghe Copos a fost condamnant la patru ani de închisoare cu executare de prima instanță s-a poticnit după trei termene la Tribunalul București. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU

Update Tribunalul Bucureşti a amânat acest proces pentru data de 14 iunie 2013, pentru că unul dintre inculpaţi era internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj. Mai mult, nu avea avocat, deși tuturor inculpaților li s-a pus în vedere la începutul procesului că au la dispoziție un singur termen pentru a-și angaja apărători.

Cererea de amânare a fost formulată de avocatul inculpatului Stelian Raţiu, care a spus că a luat legătura cu clientul său de-abia pe 17 mai şi nu a avut timp să-şi pregătească apărarea. În plus, Stelian Raţiu nu a fost prezent la termenul de luni, avocatul prezentând un document care arată că Raţiu este internat la Spitalul de boli contagioase din Cluj. Procurorul de şedinţă (ca și la termenul anterior) nu s-au opus acestei cereri, având în vedere că este necesară prezenţa lui Stelian Raţiu la proces, el nefiind audiat la judecarea pe fond a dosarului.

Amânări pe linie

Decizia de amânare a procesului a fost luată cu majoritate de voturi, după ce completul de doi judecători s-a retras pentru a forma un complet de divergenţă împreună cu un al treilea magistrat. Este pentru a doua oară când președintele Completului, Tudorel Zgondea, nu se situează pe aceeași poziție cu judecătoarea Camelia Bogdan. Cea din urmă s-a opus amânării acestei cauze, în timp ce Zgondrea a militat pentru tergiversarea cauzei.

Pe 29 aprilie, Copos a început să se scuze și să explice celor doi judecători că a stabilit o înțelegere cu avocatul Valeriu Stoica dar acesta nu s-a putut prezenta la proces deoarece este plecat pentru o săptămână în America. Despre cel de-al doilea avo

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 5 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 7 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 5 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 8 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 4 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 7 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 12 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 7 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°