Cînd am ajuns în gara din Tryavna era noapte şi, brusc, am avut senzaţia că ghidul Lonely Planet nu foloseşte chiar la nimic. Nici oameni nu erau prea mulţi pe stradă – şi chiar şi aşa, cum să întrebi, la întîmplare şi pe-ntuneric, un om grăbit într-ale lui cam pe unde vine adresa hotelului despre care ai citit tu că e „the place to go“, plus că nu prea ştii nici să-i pronunţi numele? Ei bine, poţi, dacă ştii măcar direcţiile pe bulgăreşte şi dacă omul stă un pic pe loc, pînă termini tu de silabisit numele hotelului. Şi gata, eşti pe direcţie.

În ghid era vorba de o adresă care încă păstrează foarte mult din ceea ce îndeobşte căutăm cînd nu sîntem în tranzit indiferent: spiritul locului (sau cam cît poate să încapă din el într-un hotel). Mai era vorba şi de un pod peste Tryanovska, rîul care taie oraşul, de case mari, din lemn zdravăn, conservate cum se cuvine, şi de o biserică lăţită într-o curte mare, pavată cu piatră, reperul numărul 1.

Despre toate astea citisem în tren, numai că, urmînd direcţiile ghidului nostru găsit pe stradă, am avut senzaţia ori că ăştia de la Lonely Planet scriu ca să facă mişto de turişti – cum citisem o dezvăluire într-un ziar –, ori că omul nostru avea chef de glume, ori că sîntem noi absolut idioţi, dar nu spune nici unul nimic, aşa, din delicateţe faţă de ideea de vacanţă. Aşadar: pe dreapta, blocuri ca la noi în Ferentari; pe stînga, supermarket cu bătătoare de covor, detergent şi altele din seria menaj-ferometal, în faţă, poate-poate nimerim altceva decît intrarea în Tîrgovişte. Dar indicaţia e indicaţie, harta – hartă (la fundul rucsacului), aşa că mergem tot înainte. Şi vedem cum se schimbă treptat decorul. Brusc, nu mai orbecăim: încep să apară casele oblonite, încinse cu bîrne, străzile pe care-ţi venea să te plimbi, biserica, piaţeta desenată sub felinare ca-n cartolină, în fine, sensul Hallmark al excursiei. @