>> Nu asta aştepta opinia publică de la reuniunea de ieri a liberalilor . Ce-or fi vrut să ne demonstreze, ieri, liderii PNL, atunci când s-au decis să ne prezinte pe larg concluziile >> Nu asta aştepta opinia publică de la reuniunea de ieri a liberalilor .
Ce-or fi vrut să ne demonstreze, ieri, liderii PNL, atunci când s-au decis să ne prezinte pe larg concluziile domniilor lor de după europarlamentare? Că nu se coboară de la înălţimea euro-viziunilor până la jocurile murdare dâmboviţene?
Să fim serioşi! Nu asta aştepta opinia publică de la reuniunea-maraton a PNL. Duminică, ministrul justiţiei, Tudor Chiuariu, subiect al unui dosar la DNA, îşi anunţa demisia. Ministrul muncii, Paul Păcuraru, este suspectat de luare de mită.
În condiţiile în care corupţia reprezintă principalul motiv al scăderii încrederii publice în instituţiile statului democratic, PNL, ca partid de guvernământ, era dator să dea un răspuns ferm. Mai mult, liberalii erau obligaţi la aceasta şi pentru că ei se consideră acum apărătorii valorilor democraţiei şi statului de drept, pe care le văd ameninţate de preşedintele Băsescu. Atunci când îţi asumi un asemenea rol, nu poţi veni în faţa oamenilor cu jumătăţi de măsură.
Liberalii aveau datoria să spună dacă se delimitează de miniştrii acuzaţi de corupţie sau dacă, dimpotrivă, îi susţin până-n pânzele albe. Şi mai aveau obligaţia să anunţe numele viitorului ministru al justiţiei. Tăcerea lor, tradusă printr-o declaraţie lungă cât o zi de post, lasă să se vadă un partid incapabil să ia hotărâri decisive în momente importante. Şi, vai, provocările care-i stau în faţă sunt imense!
După coagularea PD-PLD, partidul se găseşte între două formaţiuni mari, PD-L la dreapta şi PSD la stânga. PNL mai poate avea doar rol de partid secundar, care să asigure majoritatea într-o parte sau alta. Iar pentru acest joc, PNL are nevo