"Am intrat în închisoare orb (...) şi ies cu ochii deschişi; (...) am intrat nemulţumit, ies cunoscând fericirea; (...) soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică." (Nicolae Steinhardt, "Jurnalul fericirii")
"M-am hrănit de lumea asta"
La 29 martie 1989, într-un spital din Baia Mare se stingea din viaţă părintele Nicolae de la Rohia, ajuns la 77 de ani. Trecuseră 30 de ani de când fusese condamnat în "lotul Pillat-Noica" la 13 ani de muncă silnică, sub acuzaţia de "crimă de uneltire contra ordinii sociale", experienţă din care se va naşte mai târziu "Jurnalul fericirii", ce avea să reprezinte pentru mulţi cartea de căpătâi.
În acea zi, Nicolae Steinhardt îşi programase plecarea la Bucureşti de la Mănăstirea Rohia. Pe drumul spre aeroportul din Baia Mare, îi mărturiseşte părintelui Mina Dobzeu, care îl însoţea: "Tare mă supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereţii mele". "Satana, care vede că nu te mai poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul", îi răspunde părintele Mina.
Părintele Nicolae intenţiona să stea la Bucureşti cel puţin două luni. "Îl aşteptau Alexandru Paleologu, Mihai Şora şi Oliv Mircea. Din nefericire, pe aeroportul din Baia Mare i s-a făcut rău: suferise un infarct. Întreaga lui viaţă fusese marcată de astfel de locuri «de pasaj». Trebuia, acum, să se pregătească pentru ultimul dintre ele: Paştele său personal.
A fost dus deîndată la spital, unde, a doua zi, pe deplin conştient, şi-a orchestrat şi dirijat propria «trecere»: după redactarea ultimelor indicaţii testamentare şi a listei persoanelor care urmau a fi invitate la înmormântare, a cerut să i se aprindă o lumânare, să i se citească un psalm şi, în cele din urmă, s-a hotărât să plece... «M-am hrănit de lumea asta!», îmi spusese cu câtva t
