Mă gîndesc, ascultîndu-l, ce minunaţi prieteni are ţara mea, are cultura ţării mele. Poate că ar trebui să ni-i apropiem şi mai mult pe aceşti oameni care ne iubesc şi care – chiar avînd fireşti opinii diferite de ale noastre despre un lucru sau altul – sînt în esenţă întruchipări emoţionante ale ideii de solidaritate intelectuală şi de atmosferă creatoare.
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii.
11 ianuarie 1979(n.r. – continuare)
Mă gîndesc, ascultîndu-l, ce minunaţi prieteni are ţara mea, are cultura ţării mele. Poate că ar trebui să ni-i apropiem şi mai mult pe aceşti oameni care ne iubesc şi care – chiar avînd fireşti opinii diferite de ale noastre despre un lucru sau altul – sînt în esenţă întruchipări emoţionante ale ideii de solidaritate intelectuală şi de atmosferă creatoare.
Ne uităm prin cartea mea “Poezii de pînă azi” şi dr Peyfuss e surprins de curajul unor versuri, al unor poezii. Îi dăruiesc exemplarul şi sînt convins că l-am dăruit cuiva. Un spirit ales, un prieten adevărat, un om cu pasiunea adevărului.
Sînt fericit că în catalogul oamenilor cinstiţi ai pămîntului, ţara noastră e înscrisă la litera “a”, de la “Adevăr”!
Cum ziceai, Valeriu Dinică, că-l cheamă pe preşedintele societăţii a cărui lipsă nici n-am simţit-o?
Convenţiile ne usucă! Sîntem, cîteodată, atît de circumstanţiali, încît n-ar fi exclus să începem să foşnim, ca banii sau ca indigoul.
Greu se cunosc oamenii! Şi uşoară, prea uşoară, e situarea în convenţie, fără nici o încercare de a-i scăpa acestei păcătoase convenţii. Surîsuri diplomatice, înclinări de cap, respiraţie medie ca să nu deranjezi aerul, paharul ţinut puţin deasupra nivelului curelei, o, da, mă simt excelent, aveţi o ţară in-te-re-san-tă, da, da, pardon, Madam, îmi amintesc o excelentă vorbă de
