Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestele din Egipt continuă în ciuda avertismentelor şefului armatei

Publicat in Amos News, joi 25 iulie 2013 ·

Suporterii fostului preşedinte egiptean continuă să se adune, în ciuda apelului lansat de şeful armatei şi tentativelor de intimidare la care sunt supuşi.

Elicoptere ale armatei survolau capitala egipteană joi dimineată, în urma "stării de alertă" declarate de armată.

Mii de simpatizanţi ai preşedintelui Morsi au ieşit pe străzile din Nasr City joi, continuând să ceară reinstaurarea acestuia. Este de aşteptat ca mulţi susţinători ai liderului înlăturat prin lovitura de stat a armatei să se adune la moscheea Azhar.

Starea de alertă a fost declarată miercuri, după ce generalul Abdel Fattah El Sisi le-a cerut tuturor egiptenilor să iasă în stradă vineri pentru a protesta împotriva a ceea ce a denumit "violenţă şi potenţial terorism".

Într-un discurs ţinut în faţa absolvenţilor unei şcoli militare, El Sisi a infirmat acuzaţiile conform cărora l-ar fi trădat pe preşedintele înlăturat.

Suporterii fostului preşedinte egiptean continuă să se adune, în ciuda apelului lansat de şeful armatei şi tentativelor de intimidare la care sunt supuşi.

Elicoptere ale armatei survolau capitala egipteană joi dimineată, în urma "stării de alertă" declarate de armată.

Mii de simpatizanţi ai preşedintelui Morsi au ieşit pe străzile din Nasr City joi, continuând să ceară reinstaurarea acestuia. Este de aşteptat ca mulţi susţinători ai liderului înlăturat prin lovitura de stat a armatei să se adune la moscheea Azhar.

Starea de alertă a fost declarată miercuri, după ce generalul Abdel Fattah El Sisi le-a cerut tuturor egiptenilor să iasă în stradă vineri pentru a protesta împotriva a ceea ce a denumit "violenţă şi potenţial terorism".

Într-un discurs ţinut în faţa absolvenţilor unei şcoli militare, El Sisi a infirmat acuzaţiile conform cărora l-ar fi trădat pe preşedintele înlăturat.

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Ciolacu spune că Guvernul vrea să crească salariul minim la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că "intenţia clară" a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700 de lei. Prezent la Braşov, unde s-a desfăşurat o şedinţă extraordinară de Guvern, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce se întâmplă

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară / Gorghiu: Ai fugit de justiţia din ţară, când te întorci tu plăteşti aducerea ta în ţară, nu statul român

News.ro acum 34 minute
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sa

Premierul Ciolacu: Ca să nu am cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă. El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe dis

Oamenii evacuați din Slănic Prahova pot reveni la casele lor. Noi informații despre cauza prăbușirii străzii din oraș

Ziare.com acum o ora
Cele aproape 60 de persoane care au fost evacuate în urma surpării unei porţiuni a străzii 23 August din oraşul prahovean Slănic se pot întoarce acasă, a decis marţi, 14 mai, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova. Potrivit hot

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum 2 ore
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 5 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum 3 ore
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Curtea Constituțională dezbate marți sesizarea Înaltei Curți privind comasarea alegerilor locale cu europarlamentarele

HotNews acum 7 ore
Curtea Constituţională a României dezbate, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie, transmite Agerpres. Curtea ConstitutionalaFoto: AGERPRES Este vorba despre OUG 21/2024 privi

Vremea

București
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/16°
joi

8°/17°
vin.

10°/17°
Constanta
acum

14°
mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/16°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/17°
vin.

10°/21°