Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a făcut padoc în casă, lângă Urgenţe

Publicat in Adevarul, marți 2 februarie 2010 ·

Medicii spun că animalele reprezintă o sursă de infecţie pentru pacienţi deoarece sunt lăsate de proprietară să se plimbe în voie prin curtea spitalului.

Cele 70 de animale ale Elenei Pârţac, o ieşeancă în vârstă de 63 de ani, i-a adus în pragul disperării pe medicii de la Spitalul de Urgenţe „Sf. Ioan“ din Iaşi, care nu mai au linişte.

Citeşte şi:Întreţinerea maidanezilor ne costă cât alocaţia pentru 100.000 de copii

"Guvernul vrea să omoare pensionarii"

În căutarea hranei, patrupedele se plimbă nestingherite printre ambulanţele parcate în curtea spitalului. Medicii sunt nevoiţi să aibă mereu grijă atunci când intră în spital pentru că cei mai buni prieteni ai omului se ţin scai după ei. „Există riscul de infecţie de la animale şi ar fi recomandabil să fie limitat numărul lor“, a spus Tudor Ciuhodaru, coordonatorul Unităţii de Primire Urgenţe de la „Sf. Ioan“.

Nemulţumiţi sunt şi vecinii femeii, care sunt nevoiţi să facă nopţi albe din cauza zgomotului produs de animale. „Lasă dejecţii peste tot şi uneori nu putem să dormim. Am făcut plângere la Direcţia Sanitar-Veterinară (DSV), dar nu s-a rezolvat nimic“, a spus Iulian Sima, care este şi medic. După ce reporterii „Adevărul de Seară“ au sesizat cazul, inspectorii de la DSV au promis că vor face controale.

„Proprietarii nu au voie să ţină mai mult de cinci animale. Pentru încălcarea legii se pot aplica amenzi de până la 3.000 de lei“, a spus Mircea Şuşnea, directorul DSV. Elena Pârţac locuieşte într-o cameră împreună cu cele două surori ale ei şi mai are o bucătărie. În fiecare colţ al încăperilor găseşti un câine sau o pisică, printre oalele cu mâncare, pe pat sau cocoţate pe dulap. „În urmă cu câţiva ani a avut şi trei capre“, şi-a adus aminte Ana Toderică, una dintre surori.

I-a botezat după personajele din Dallas

Noaptea doarme îngesuită printre an

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum o ora
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 22 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 24 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 12 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum o ora
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti către Transnistria

Adevarul acum 9 minute
Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti în regiunea separatistă Transnistria, după ce acordul referitor la tranzitul acestor gaze prin Ucraina va expira în acest an, a declarat marţi ministrul Energiei, Victor Parlicov, transmite

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°