Şeful CCA (55 de ani) vrea garanţii că va rămîne în post pînă în 2015, altfel candidează la funcţia de "vice" al FRF din partea AJF-urilor. Aşa ar putea vota dublu în Comitetul Executiv
Vasile Avram, şeful CCA din august 2009, dar şi preşedinte la Asociaţia Municipală de Fotbal din Bucureşti din '99, vizează o a treia funcţie la vîrful ierarhiei. Vrea să candideze, pentru a doua oară consecutiv, şi la postul de vicepreşedinte FRF, ca reprezentant al AJF-urilor. Cum preşedintele CCA şi vicepreşedintele au drept de vot în Comitetul Executiv, Avram ar avea dublă decizie în respectivul for.
Pune condiţii şefilor FRF
Actualul mandat al lui Vasile Avram în fruntea CCA se încheie pe 24 ianuarie, cu o zi înaintea alegerilor. El ştie că este posibil ca noul preşedinte al FRF, indiferent că va fi Mircea Sandu sau Constantin Iacov, să numească o altă persoană ca şef al arbitrilor. Surse din lumea fotbalului susţin că Avram i-ar forţa pe şefii FRF, Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu, să-i asigure garanţii: "Dacă facem un contract ferm că rămîn şef la CCA pentru următorul mandat al preşedintelui, renunţ să mai candidez la postul de vicepreşedinte la FRF. Dacă nu, candidez!". Aceleaşi surse îl acuză pe Avram că "după ce şi-a pus băieţii, bine în arbitraj, acum vrea să controleze şi AJF-urile prin funcţia din Comitetul Executiv".
Are doi băieţi arbitri
Vasile Avram are doi fii, ambii arbitri în Liga I. Marius Avram este "central" şi a fost desemnat anul acesta chiar de forul condus de tatăl său drept cel mai bun arbitru român din 2009. Valentin este tuşier şi a promovat pe lista cu asistenţi din prima ligă în toamna lui 2009, imediat după instalarea tatălui său ca şef al CCA.
E în "război" cu Abrudan
Vasile Avram are de plătit şi cîteva poliţe lui Patriţiu Abrudan, actualul vicepreşedinte FRF din partea AJF-urilor. Abrud