Tehnologiile noi, diminuarea resurselor şi creşterea populaţiei vor duce, în următorii 18 ani, la schimbări economice şi politice ce vor avea loc cu o rapiditate nemaiîntâlnită în istoria modernă, reiese dintr-un raport al Consiliului Naţional de Informaţii din Statele Unite, scrie Bloomberg Businessweek.
Documentul de 140 de pagini detaliază posibilele oportunităţi şi pericole pe care le-ar putea întâmpina statele, economia, investitorii, sistemele politice şi liderii lumii până în 2030, scenarii generate de patru "megatrenduri" identificate de experţii guvernamentali.
Aceste trenduri vor duce la încetarea dominaţiei Statelor Unite, la creşterea puterii indivizilor în stat şi a clasei de mijloc, precum şi a presiunilor exercitate de aceştia asupra guvernelor în contextul în care resursele de apă, hrană şi energie vor scădea semnificativ în intervalul analizat, avertizează experţii americani.
"Suntem într-un moment critic al istoriei care ar putea duce la scenarii în contrast puternic pe viitor", notează Christopher Kojm, preşedintele Consiliului. În opinia sa, viitorul este foarte "maleabil", ceea ce înseamnă că liderii lumii trebuie să înceapă elaborarea unui plan pe termen lung pentru a evita împlinirea scenariilor nefavorabile.
"Mişcări tectonice"
Dacă în secolele trecute schimbarea a venit în urma avansului tehnologic, a migraţiei sau a războaielor, ceea ce va defini următorul secol vor fi mai multe aşa-numite "mişcări tectonice". Împreună, acestea vor schimba lumea într-un ritm accelerat.
Mai exact, este vorba despre creşterea clasei de mijloc, accesul mai mare la tehnologie, schimbarea puterilor economice, îmbătrânirea populaţiei, urbanizarea, creşterea cererii de apă şi alimente şi independenţa energetică a Statelor Unite.
"Lebedele negre"
Cercetătorii anticipează "o mutare definitivă a puterii economice d