Partida dintre Grecia şi România, disputată în această seară, din prima manşă a barajului pentru CM 2014, va fi urmărită de milioane de români şi de greci, stadionul “Georgios Karaiskakis“ fiind mult prea mic pentru interesul arătat de suporteri.
Pe lângă cei 1.700 de suporteri ai naţionalei României, care au făcut deplasarea în Grecia, sunt aştepttaţi la meci peste 3000 de români de pe tot cuprinsul acestei ţări. Dacă grecii nu au epuizat biletele nici până acum, ultimele sute fiind vândute la casele de bilete, românii s-au înghesuit să primească unul din cele 1.700 bilete repartizate ţării oaspete.
Dacă autorităţile vor permite accesul pe locurile care le revin grecilor şi românilor care nu au tichet pentru sectorul destinat oaspeţilor, devenit deja neîncăpător, atunci, pe stadion, numărul românilor ar putea ajunge la circa 5000.
Fanii români au pregătit o coregrafie cu steguleţe, în timp ce grecii au lângă fiecare scaun câte un carton în culorile drapelului alb-albastru.
Capacitatea totală a stadionului “Georgios Karaiskakis“ este doar 32.000 locuri, mult prea puţin pentru un meci cu o miză atât de importantă. În schimb, Arena Naţională, de la Bucureşti, va permite accesul a peste 50.000 suporteri, la meciul retur.
România întâlneşte Grecia în această seară, începând cu ora 21.45, urmând ca returul să aibă loc la Bucureşti, pe 19 noiembrie.
Partida dintre Grecia şi România, disputată în această seară, din prima manşă a barajului pentru CM 2014, va fi urmărită de milioane de români şi de greci, stadionul “Georgios Karaiskakis“ fiind mult prea mic pentru interesul arătat de suporteri.
Pe lângă cei 1.700 de suporteri ai naţionalei României, care au făcut deplasarea în Grecia, sunt aştepttaţi la meci peste 3000 de români de pe tot cuprinsul acestei ţări. Dacă grecii nu au epuizat biletele nici până acum, ultimele sute fi