Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Direcţia Generală a Protecţiei iresponsabilităţii şi incompetenţei

Publicat in Gazeta de Maramures, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Copii care aproape ard în flăcări, abuzuri şi bătaie de joc pe banii publici I În Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (DGASPDC) indolenţa şi incompetenţa au fost ridicate la rangul de “regulament de organizare”. Recent, Direcţia “pierzaniei” copiilor şi banilor publici a fost zguduită de un nou scandal care a făcut înconjurul României: o fetiţă de 13 ani care locuia într-un centru de plasament din Sighetu Marmaţiei a făcut sex cu mai mulţi bărbaţi. Mai mult, se bănuieşte că printre aceştia s-ar afla şi angajaţi ai centrului. GAZETA de Maramureş dă la o parte valul de senzaţional de pe acest caz, dezvăluind că povestea fetiţei nu este nicidecum una izolată şi că nu ilustrează un subiect de cancan, ci tarele adânci, grave şi cornice ale unui sistem putred. Nicolae Boitor, şeful direcţiei, se ascunde în spatele unor scuze penibile şi al unor promisiuni care nu mai au niciun rost, de genul: “vom cerceta”. Câţi copii mai trebuie să fie abuzaţi, maltrataţi, “pierduţi” până când să se ia măsuri? Boitor, onoarea te obligă, dă-ţi demisia!

Copii care îşi acuză supraveghetorii de furt, lipsă de interes sau de autoritate, tineri care îşi distrug adolescenţa, vieţi ratate. Un sistem care ar trebui să protejeze şi să educe o categorie de copii extrem de vulnerabilă: copii orfani sau abandonaţi. De fapt, un sistem care, prea prins în interese, nereguli şi tare, caută să se protejeze numai pe sine.

Recent, un nou scandal a readus în prim- plan Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş (DGASPDC), condusă cu onor de Nicolae Boitor. O instituţie care a fost subiectul a numeroase articole ale GAZETEI şi a numeroase scandaluri demne de o ţară de lumea a III-a. Zilele trecute, pe televiziuni, ziare, internet, a apărut cu litere de-o şchioapă, povestea lui E.C, o minoră de 13 ani a cărei

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 54 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 34 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 43 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 25 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°